Verificări la mall-urile din București: zeci de persoane amendate pentru nepurtarea măștii
Nouă mari centre comerciale din București au fost verificate de polițiști, duminică, iar 66 de persoane au fost amendate pentru că nu purtau mască în spații închise, anunță Poliția Capitalei.
Duminică, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Ordine Publică, împreună cu agenți de siguranță publică din cadrul Sectoarelor 1- 6 Poliție, au efectuat verificări cu privire la modul de respectare a prevederilor legii 55/2020, a regulilor de purtare a măștii și de distanțare, de către angajații operatorilor economici precum și de către consumatori.
„În cadrul acțiunii s-au verificat nouă mari centre comerciale. Cu această ocazie au legitimate 66 de persoane și a fost aplicată o sancțiune conform Legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (portul măștii)”, anunță Poliția.
Au fost purtate discuții cu personalul de pază precum și cu personalul societăților comerciale verificate, ocazie cu care li s-a adus la cunoștință acestora faptul că purtarea măștii este obligatorie în spațiile închise, dar și în locurile aglomerate prevenirea răspândirii virusului COVID-19.