Verificări ale Corpului de Control, la CE Oltenia: unui angajat i s-a făcut rău! - ANCHETĂ de proporții după moartea minerilor
Un angajat al Complexului Energetic Oltenia a avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit unor surse. Este vorba despre un bărbat de 49 de ani căruia i s-a făcut rău chiar în timpul verificărilor Corpului de Control.
Bărbatul a ajuns la spital pentru verificări amănunțite, iar acum se află în stare stabilă.
Ministrul Energiei a anunţat o anchetă administrativă a Corpului de Control al ministerului Energiei şi a cerut demisii după accidentul de la Complexul Energetic Oltenia, unde au murit trei mineri.
Trei oameni au murit și 10 au fost răniți la Complexul Energetic Oltenia, unde o mașină care transporta muncitori s-a răsturnat chiar în cariera minieră.
Totul s-a petrecut în jurul orei 13:00 atunci când mai mulți muncitori ai Complexului Energetic Oltenia s-ar fi urcat într-un utilaj de transport marfă, încercând să ajungă la sediul complexului.
În momentul în care utilajul a trecut peste un pod a pierdut direcția și s-a răsturnat peste transportor. La fața locului s-a activat planul roșu de urgență.
Apar și primele demisii după tragedia de la Complexul Energetic Oltenia. Un director și doi șefi au fost găsiți responsabili pentru dezastru. Între timp, este o anchetă uriașă și ies la iveală tot mai multe nereguli. La locul tragediei a fost și Ministrul Energiei, Virgil Popescu, și a declarat că cei responsabili trebuie să plătească.