MENIU

Verdict amânat în cazul lui Klaus Iohannis

Instanţa supremă a început, astăzi, judecata pe fond a recursului în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis iar pentru acest termen a stabilit citarea preşedintelui României şi a unui reprezentant al Agenţiei Naţionale de Integritate. UPDATE: Judecătorii ICCJ au decis ca sentinţa în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis să fie amânată pentru 21 ianuarie.

Instanţa supremă a admis, în 25 noiembrie 2014, să fie judecat pe fond recursul în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis şi a stabilit primul termen în 14 ianuarie, când vor fi citaţi Iohannis şi un reprezentant al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

Decizia a fost luată în cameră de consiliu, de un complet format din trei judecători, care au analizat admisibilitatea în principiu a judecării în recurs a dosarului în care primarul Sibiului şi preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a contestat raportul ANI în care se arăta că acesta a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat Primăria Sibiu în Adunările Generale ale Acţionarilor de la societăţile Apă Canal şi Pieţe.

Recursul a fost făcut de Agenţia Naţională de Integritate după ce, în septembrie 2013, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia lui Iohannis şi a dispus anularea deciziei de incompatibilitate, informează MEDIAFAX.

Instanţa supremă este cea care va decide definitiv dacă preşedintele ales Klaus Iohannis a fost sau nu în incompatibilitate.

Magistraţii trebuie să decidă dacă recursul ANI este admisibil şi, eventual, dacă primarul Sibiului şi preşedintele ales al României a fost în incompatibilitate.