MENIU

Veniturile obținute din YouTube, TikTok, Instagram sau Facebook vor fi impozitate

veniturile din rețelele de socializare impozitate FOTO: Shutterstock

Persoanele fizice care obțin venituri din conținut pe YouTube, TikTok, Instagram sau Facebook, trebuie să știe ca acestea vor fi impozitabile. 

În situația în care activitatea se desfăşoară cu regularitate, în mod continuu, pe cont propriu şi urmărind obținerea de venituri şi sunt întrunite criteriile unei activități independente, veniturilor obținute de persoanele fizice din postările realizate pe diferite reţele de socializare şi care fac astfel reclamă pentru diverse companii/brand-uri le sunt aplicabile prevederile Cap. II „Venituri din activităţi independente” din Titlul IV - ”Impozitul pe venit” din Codul fiscal.

Conform ANAF, Veniturile obținute din activităţi independente desfăşurate în România, potrivit legii, se consideră ca fiind obţinute din România, indiferent dacă sunt primite din România sau din străinătate.

În situaţia în care contractele în baza cărora persoanele fizice obţin venituri din propriile postări pe reţelele de socializare şi fac astfel reclamă pentru diverse companii/brand-uri sunt încheiate între două persoane juridice, respectiv între compania căreia i se face reclamă/care deține brand-ul sau agenţia care solicită/intermediază prestarea serviciului şi societatea persoanei publice care promovează produsele prin intermediul social media, veniturile persoanei fizice sunt impozitate în funcţie de natura veniturilor încasate de la persoana juridică.

Mai multe articole despre:
venituri anaf impozit rețele sociale