Venezuela, o țară în fierbere
Opoziția venezueleană de centru-dreapta și guvernul socialist se confruntă din nou miercuri: primii caută să mobilizeze în număr mare populația în stradă, în timp ce președintele Nicolas Maduro se agață de putere și încearcă să preia inițiativa, comentează AFP.
În această țară producătoare de petrol aflată în plin naufragiu economic sub efectul prăbușirii barilului de țiței, criza continuă să se agraveze, iar cele două tabere se acuză reciproc de "lovitură de stat".
Luni, lovitura de poker a lui Nicolas Maduro, care la întoarcerea dintr-un turneu în Orientul Mijlociu a făcut o escală neașteptată la Roma pentru a se întâlni cu Papa Francisc, a bulversat jocul politic din Venezuela.
În paralel, un trimis al Vaticanului a discutat în Venezuela cu responsabili ai opoziției și guvernului pentru a încerca să restabilească dialogul, antrenând o oarecare confuzie.
După ce a fost acceptată de către unii, oferta de dialog a fost repede respinsă de alte figuri ale opoziției, făcând să apară la lumină diviziunile din rândul MUD, vasta coaliție Masa pentru Unitate Democratică, învingătoare în alegerile legislative de la sfârșitul lui 2015.
Anunțul neașteptat al discuțiilor a intervenit într-un moment de tensiune extremă, după ce Consiliul Național Electoral (CNE) a suspendat procesul în vederea unui referendum revocator, ce urma să intre în linie dreaptă în această săptămână.
După decizia autorităților electorale, opoziția a lansat un apel la ample manifestații, miercuri dimineață, pentru a cere plecarea președintelui țării, ales în 2013 pentru un mandat până în 2019.
Până în prezent, strategia antichaviștilor (de la numele fostului președinte Hugo Chavez, 1999-2013) a fost să organizeze mobilizare după mobilizare, cu mai mult sau mai puțin succes, în timp ce populația este descurajată și se teme de confruntări violente.
Opoziția a accentuat presiunea marți, reunind parlamentul, singurul organ pe care îl are sub control, pentru a vota deschiderea procesului de destituire a președintelui țării pe care îl acuză de "lovitură de stat".
Deputații au adoptat "deschiderea unei proceduri împotriva lui Nicolas Maduro" cu scopul de a examina "responsabilitatea lui penală, politică și neîndeplinirea corespunzătoare a datoriilor sale", potrivit rezoluției.
În plus, parlamentul, pe care președintele nu îl mai recunoaște și pe care Tribunalul Suprem de Justiție (TSJ) l-a declarat în infracțiune pentru că are în rândurile sale trei deputați bănuiți de fraudă, l-a convocat pe șeful statului marți pentru "a se supune votului poporului".
Impactul acestui vot nu este clar, TSJ blocând toate proiectele de lege ale parlamentului după ce aceasta a basculat în opoziție în ianuarie, punând capăt la 17 ani de dominație chavistă.
Dacă procesul nu există înscris în sine în Constituția Venezuelei, procedura pentru neîndeplinirea corespunzătoare a datoriilor sale — atunci când șeful statului nu își mai îndeplinește atribuțiile — figurează în legea fundamentală, subliniază juriștii.
Ca răspuns la această procedură, pe care o denunță ca o "lovitură de stat", Nicolas Maduro a convocat miercuri la orele 11.00 (15.00 GMT) un consiliu național de apărare, pentru ca "toate puterile publice să poată evalua puciul parlamentar al Adunării Naționale"
Această entitate, prevăzută de Constituția Venezuelei, are în componență, pe lângă președintele țării, reprezentanți ai puterilor legislativă și judiciară, precum și pe miniștrii apărării, de interne și de externe.
Or, în afară de președintele Parlamentului, Henry Ramos Allup, care încă nu a anunțat dacă va fi prezent, ceilalți membri sunt considerați ca apropiați taberei guvernamentale.
Opoziția consideră că șeful statului, moștenitor politic al lui Hugo Chavez, se face vinovat de profunda criză economică ce se traduce printr-o penurie a 80% din alimente și inflația cea mai ridicată din lume (475% în acest an, apoi 1.660% în 2017, potrivit FMI).
Venezuelenii, de asemenea, sunt împotriva lui: peste 60% dintre alegători sunt dispuși să voteze pentru revocarea lui Nicolas Maduro.