UPDATE: Maduro acceptă alegerilor anticipate, după manifestaţii mamut în Venezuela
UPDATE Venezuela. Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, s-a declarat sâmbătă favorabil convocării alegerilor legislative anticipate în cursul acestui an, alegeri care dacă s-ar desfăşura la termen ar avea loc anul viitor, transmite AFP citat de Agerpres.
Adunarea Constituantă, fidelă actualei puteri, cere ''alegeri legislative anticipate în acest an (...) Sunt de acord şi mă angajez în favoarea acestei decizii'', a spus Maduro în faţa a mii de simpatizanţi ai săi adunaţi la Caracas.
STIREA INIŢIALĂ Mulțimi uriașe de oameni s-au adunat în marile orașe din Venezuela pentru o nouă zi de protest față de regimul lui Nicolas Maduro. În paralel, un general al Armatei s-a alăturat liderului Opoziției, pe care l-a recunoscut drept președinte interimar.
Proteste imense aveau loc sâmbătă în Caracas, Maracaibo, Valencia, Puerto Ordaz și alte orașe din Venezuela, împotriva regimului condus de Nicolas Maduro.
Protestatarii cer înlăturarea președintelui venezuelean și au ieșit în stradă la chemarea liderului opoziției, președintele Adunării Naţionale de la Caracas și președinte interimar autoproclamat al țării, Juan Guaido.
În ciuda manifestațiilor uriașe din ultimele săptămâni din Venezuela - soldate cu zeci de morți în rândul protestatarilor, Maduro a refuzat demisia, oferind, cel mult, discuții cu opoziția și organizarea de alegeri parlamentare, nu și prezidențiale.
Juan Guaido, care se bucură de susținerea unei mari părți a comunității internaționale, inclusiv SUA, Parlamentul European și a majorității statelor UE, are nevoie de susținerea armatei pentru a reuși.
Deocamdată, conducerea Armatei a rămas alături de Maduro, dar această alianță pare să se fisureze.
Un general al Forţelor Aeriene din Venezuela l-a recunoscut pe Juan Guaido, liderul opoziţiei, drept preşedinte interimar al ţării, potrivit unui video postat sâmbătă pe Twitter, informează agenţia de ştiri Reuters.
În înregistrate de pe Twitter, generalul Francisco Yanez, membru al comandamentului Forţelor Aeriene, a îndemnat alţi ofiţeri să-l recunoască pe Guaido.
Înaltul comandament al Forţelor militare venezuelane l-a acuzat de trădare pe generalul Yanez. Francisco Yanez este primul general venezuelan activ care îl recunoaşte pe Guaido drept preşedinte.