Vaslui: Două dintre cele patru ambulanțe SMURD s-au defectat și NU pot fi reparate
Două dintre cele patru ambulanţe SMURD din parcul auto al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui sunt nefuncţionale şi nu pot fi reparate din cauza lipsei banilor, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, căpitan Bogdan Apetrei, prim-adjunctul şefului instituţiei.
'Bugetul alocat s-a cheltuit pe repararea ambulanţelor şi aşteptăm acum o rectificare. Momentan, avem două ambulanţe neexploatate. Defecţiuni la aceste maşini apar foarte des, din cauza infrastructurii proaste, mai ales în mediul rural', a declarat Bogdan Apetrei, potrivit Agerpres.
Oficialul ISU a precizat că instituţia are patru ambulanţe SMURD cu echipaje de prim-ajutor şi o maşină de Terapie Intensivă Mobilă, fiecare cu aproximativ 500.000 de kilometri la bord. Apetrei a subliniat că maşinile sunt 'într-un continuu proces de reparaţie', lucru care afectează activitatea instituţiei.
'Este o problemă, având în vedere că nu putem veni în sprijinul cetăţenilor', a precizat Bogdan Apetrei.
Potrivit raportului de activitate al ISU Vaslui pe primele şase luni ale anului 2017, timpul total al scoaterii din funcţiune a celor patru ambulanţe SMURD a fost de 379 de zile.