MENIU

Trei copii din Vaslui au vrut să dea foc la un recipient plin cu benzină. Ce a urmat este tragic

Trei copii din Negrești se află în stare gravă, după ce au suferit arsuri la nivelul feței, scrie realitateadevaslui.net.

Aceștia se jucau pe un câmp de la marginea orașului, iar la un moment dat au încercat să dea foc la un recipient plin cu benzină.

Din nefericire, flacăra a fost destul de mare, provocându-le celor trei minori arsuri la nivelul feței.

La fața locului a ajuns, într-o primă fază, un echipaj de la Serviciul de Ambulanță, însă echipa medicală a solicitat sprijin, fiind trimise alte două ambulanțe SMURD.

Copiii au vârste de 8, 11 și 13 ani, cel mai afectat fiind cel mai mare, cu arsuri de gradul 2 și 3.

Urmează ca medicul să decidă transferul lor la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din București, fie terestru, fie cu ajutorul unui elicopter SMURD.

Mai multe articole despre:
Vaslui copii arşi