MENIU

Vaslui: Adolescenta dată dispărută de trei zile, găsită moartă. Autoritățile iau în calcul o CRIMĂ

Adolescenta în vârstă de 14 ani din comuna vasluiană Ghergheşti care a dispărut de acasă de trei zile a fost găsită decedată, sâmbătă, într-un şanţ din comuna vecină Ivăneşti.

Potrivit anchetatorilor, este luată în calcul varianta unui omor, persoana bănuită de comiterea faptei fiind deja audiată. Este vorba despre un tânăr la care adolescenta fusese în vizită cu mama sa, arată Agerpres.

"Minora de 14 ani din comuna Ghergheşti a fost găsită decedată pe raza comunei Ivăneşti. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, cercetările fiind preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Iulian Petre.

Zeci de poliţişti, jandarmi şi pompieri au căutat-o, sâmbătă, pe fată. Ea nu s-a mai întors acasă din 3 mai, după ce fusese plecată în comuna învecinată, dar familia a anunţat dispariţia a doua zi.

Mai multe articole despre:
Vaslui ucisă adolescentă comună moartă dispărută