MENIU

Vasile Dîncu, despre „soluția rapidă” în achiziția corvetelor, după întâlnirea cu ministrul francez al Apărării

Vasile Dîncu, ministrul Apărării, și Florence Parly, omologul său din Franța Foto: INQUAM/Octav Ganea

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a făcut mai multe precizări despre achiziția corvetelor pentru înzestrarea aarmatei, joi, în cadrul vizitei oficiale a omologului său francez la București. 

„Am discutat și despre proiectele noastre de înzestrare. Sunt convins că vom reuși să depășim un proiect pe care acum îl avem la final și mai avem doar câteva clauze. Sunt convins că vom găsi o soluție rapidă pentru ca acest proiect al achiziției de corvete să poată merge mai departe. Credem că dialogul va fi și aici întărit între părțile contractante pentru a găsi o soluție rapidă, având în vedere și contextul urgenței geostrategice, a urgenței de înzestrare, cât și a nevoii de a continua parteneriatul nostru strategic la un nivel cât mai înalt intensificat”, a declarat ministrul Apărării, Vasile Dîncu, joi dimineață, în declarația de presă susținută alături de omologul său francez, Florence Parly, aflată în vizită la București.

Ministrul francez al Apărării a anunțat joi că este angajată în întregime pentru a ajuta forțele armate române în procesul de modernizare.

„Franța și industria sa sunt în întregime angajate pentru a ajuta forțele armate române să depășească o nouă etapă în procesul de modernizare, în special în problema corvetelor”, a declarat Florence Parly.

În iulie 2019, ministrul Apărării de la acea dată, Gabriel Leș, a anunțat că asocierea dintre compania franceză Naval Group și Șantierul Naval Constanța a câștigat licitația pentru construcția celor patru corvete multifuncționale. Contractul include și modernizarea fregatelor Regina Maria și Regele Ferdinand. Licitația a fost organizată de Romtehnica SA. Contractul nu a fost încă semnat nici la doi ani de la câștigarea licitației pentru programu lde înzestrare „Corveta multifuncțională” - Corveta Gowind 2500, a Naval Group.

A urmat un șir de procese între MApN și inițial ceilalți contracandidați, Damen și Fincantieri, în cele din urmă rămânând procesele cu olandezii. Oficial, ministrul Nicolae Ciucă a declarat de mai multe ori că așteaptă finalizarea proceselor din justiție pentru semnarea contractului. 

Procedura specifică de achiziție a produsului „Corvetă multifuncțională” s-a finalizat, în anul 2019, prin declararea Asocierii formată din Naval Group din Franța și S.C. Șantierul Naval Constanța S.A. din România drept operator economic câștigător, potrivit ultimelor precizări ale Ministerului Apărării Naționale, în octombrie 2021.

Ministerul Apărării Naționale a precizat că a exprimat în mod ferm, atât public, cât și în toate întâlnirile cu partea franceză, disponibilitatea de semnare a documentelor contractuale. În conformitate cu cadrul legal național, cele două părți desfășoară împreună activitățile necesare pentru a agrea formele finale ale documentelor contractuale, se mai arăta în precizările MApN.