MENIU

VASILE DÂNCU. Ce s-a întâmplat cu adevărul în turul doi al alegerilor prezidențiale

Sociologul Vasile Dâncu a analizat răsturnarea spectaculoasă de la urne de duminică, în urma căreia Klaus Iohannis a fost ales președintele României.

"Am asistat duminică la un mecanism de contagiune între tv și facebook destul de des întâlnit în lume, de la indignații, occupy Wall Street, în care masele se ridică pentru că le-a fost refuzat un drept. Am întâlnit și la noi în iarna lui 2012 acest fenomen, mișcarea de protest pentru susținerea lui Raed Arafat, mișcare care a dus mai apoi la victoria neașteptat de mare a USL la alegerile parlamentare. Probabil însă liderii USL au confundat această mișcare cu un proiect de mare amploare și s-au înșelat. Același mecanism, dar de mai mare magnitudine s-a petrecut și acum, duminică. Modul în care Guvernul a gestionat alegerile și modul în care a răspuns după primul tur a dus la această prezență masivă la vot: 80% din populația reală de pe teritoriul României a mers la urne. Nu a fost o mișcare pentru un proiect politic, Klaus Iohannis nu a venit cu așa ceva, nu am avut o mișcare la urne pentru un candidat. A fost o mișcare cu totul și cu totul neașteptată, totul mergea spre o victorie a lui Victor Ponta, dacă nu era acel incident cu votul din Diaspora care nu a fost rezolvat de Guvern. Dacă Titus Corlățean demisiona a doua zi după primul tur și Guvernul organiza secții de votare mai multe, atunci probabil nu asistam la așa ceva.

Victor Ponta a obținut numărul necesar de voturi pentru a fi președinte, a avut scorul cel mai mare dintre candidații PSD, nu a putut câștiga însă după această mișcare de stradă. Trăim într-o epocă a triburilor sociale, suntem mai degrabă în cadrul unui tip de raționalitate afectivă, în care politica este tractată printr-o afectivitate a străzii. E un faliment al politicii, PSD trebuie să înțeleagă în acest moment că e nevoie de o reformă  logicii politice, o reformă a construcției unui partid. Dacă partidele sunt închise, cu rubedenii, loialități, ele vor trebui să devină mai flexibile, bazate mai mult pe simpatizanți și nu pe membri, mai suple, trebuie deschise tinerilor, vor trebui să aibă alegeri primare, să fie creative. Agenda publică începe să nu mai fie făcută de partide, nici cea politică.

Klaus Iohannis nu a venit cu un proiect elaborat, ci cu unul care seamănă mai degrabă cu unul al unui primar. A venit cu un singur lucru clar: că e un om normal, că vrea normalitate. Trebuie să se transforme într-un președinte, are câteva atuuri, nu cred că va depăși limitele puterii prezidențiale. Cred că va fi un om greu de înghițit de cei din spate, poate fi un președinte solitar, așa cum așteaptă oamenii. Cred că trebuie să facă câteva lucruri importante: să preia dosarele de politică externă, cu o echipă care să nu provină neapărat din cadrele de partid, care să-i semene ca moderație, în plus sunt câteva proiecte începute, dar neterminate de președinția lui Traian Băsescu: criza demografică, educația, sănătatea, la care echipa domnului Iohannis poate veni cu răspunsuri. Cred că va fi un președinte mult mai moderat, cred că va trebui să reprezinte noile cerințe ale publicului față de politic. Nu se va putea pune însă în fața mișcărilor de stradă, dar va trebui să fie atent la sensibilitățile oamenilor. Sistemul politic i-a privit pe oameni până acum ca pe niște roboți dominați de stomac. Va trebui prin prezența sa să creeze un model de președinte echidistant, care nu participă la bătălia politică. Faptul că e perceput ca fiind din afara politicii îl ajută, dar îl și încurcă. El poate fi liber la constrângeri, dar în același timp riscă să fie izolat, va trebui să facă un pas spre politic. În mod firesc, Klaus Iohannis are unele mici inabilități, pe care le va corecta probabil rapid: va înțelege că voința președintelui trebuie filtrată prin Parlament.

PSD a luat un scor foarte bun, mai mult de atât nu putea să obțină, mai mult nu putea să facă în acest moment, a luat scorul cu care Victor Ponta să ajungă președinte. S-ar putea să fie o mică bătălie pentru a profita de pe urma acestei înfrângeri. Există o vină pentru această înfrângere, care ține de strategie, PSD a fost însă un partid mobilizat la maxim, dacă strategia era alta, fără un accent pus atât de mult pe alianțe, fără un mesaj atât de insistent pe ținta Băsescu. Chiar și ala putea să câștige Victor Ponta dacă nu era greșeală legată de votul din diaspora.

PNL a demonstrat că nu are forța să impună un prezidențiabil, cele trei milioane de voturi obținute în plus de Iohannis nu sunt voturile PNL, noul PNL are o problemă de construcție, nu are un proiect politic, trebuie să se reinventeze, are o problemă de mobilizare, are de negociat pe partea dreaptă cu electoratul Monicăi Macovei, cu cel al lui Traian Băsescu. Dreapta nu ne-a spus cum vede România, vor avea mult de lucru, dacă va considera că duminică a înregistrat o mare victorie, va cădea în capcana în care au căzut și cei din PSD", a declarat Vasile Dâncu, pentru realitatea.net.