MENIU

Vasile Bănescu, reacție acidă la declarațiile lui Medvedev: „Moftangiul român e aci gata să te zdrobească”

Vasile Bănescu, reacție acidă la declarațiile lui Medvedev

Fostul președinte și premier al Rusiei, Dmitri Medvedev, a stârnit un val de indignare în rândul opiniei publice românești după ce a spus că „românii nu sunt o națiune”. Răspunsul purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române a fost unul pe măsura afirmațiilor reprezentantului Kremlinului. 

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a condamnat ferm declarațiile lui Medvedev, caracterizându-le drept pline de ură și propagandistice. 

„Românii nu sunt o națiune”,
afirmă scrâșnit vocea sufocată de ură a Nimicului din miezul unei propagande scelerate.
Altfel, un mare ctitor.
„Patriotul hotărît, naționalistul exclusiv, românul pînă în măduva oaselor” va lua, desigur, năprasnică atitudine de la cea mai înaltă tribună, spulberând această ofensă, aceste grele, nemaiauzite cuvinte.
Nu poate fi altfel. O știm tot de la Caragiale:
„Să te păzească Dumnezeu să ataci România lui oricît de pe departe, căci moftangiul român e aci gata să te zdrobească”, a scris Vasile Bănescu pe pagina sa de Facebook.
Alegerile din Rusia 2024: Vladimir Putin a votat online, de la birou. Opoziția spune că votul electronic va fi folosit pentru fraudarea scrutinului
 
Fostul președinte și premier al Rusiei face mai mereu declarații șocante. De data aceasta, subiectul ales a fost tezaurul României de la Moscova. Și pentru că țara noastră își cere drepturile, Dmitri Medvedev consideră că, „românii nu sunt o națiune” și că solicitarea este o „obrăznicie”.

„Românii, după cum se știe, nu sunt o națiune, ci un mod de viață. Părea că nu ne mai poate surprinde nimic. Liderii europeni - idioți, slabi, nimicuri. Dar nu, ne-au dat un motiv din nou. Vor să returneze aurul României”, a scris Medvedev într-o postare făcută pe pagina sa de VKontakte, echivalentul rusesc al Facebook.

Medvedev afirmă că „românii nu sunt o națiune” este un citat din filmul rusesc „Brat 2” (2020) al regizorului răposat Alexei Balabanov.

Nicușor Dan a recunoscut de cine se teme în lupta pentru Primăria Capitalei: „Un adversar care este de luat în considerare”

Fostul președinte și premier rus mai spune în postarea sa că guvernul sovietic a naționalizat în 1918 tezaurul României pentru „comportamentul necorespunzător” al României și că ulterior țara noastră a refuzat să „plătească datoriile” sale către „Imperiului Sovietic”.

„România a acceptat acest lucru și apoi a primit de la noi renunțarea la reparațiile pentru perioada sa nazistă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ei bine, acum, din nou, apetitul s-a reînviat la diferiți idioți din Parlamentul European”, și-a continuat el mesajul.

„Ei bine, chiar nu știu ce să răspund la o asemenea obrăznicie. UE a furat active de 300 de miliarde de dolari de la Rusia și cere să returneze aurul României”, a mai notat Medvedev, cu referire la activele rusești înghețate de blocul comunitar.

Mai multe articole despre:
dmitri medvedev kremlin vasile banescu