Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR: Slujba de Înviere se va oficia normal, dar cu respectarea RIGUROASĂ a măsurilor sanitare
Veste bună pentru români! Slujbele de Paşti se vor desfăşura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare. O spune chiar purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, după întâlnirea reprezentanţilor Cultelor organizată, astăzi, de Secretariatul de Stat pentru Culte la sediul Guvernului. Potrivit unor surse, de Paște, bisericile ar putea rămâne deschise în intervalul 20:00-02:00.
"Deschiderea tuturor oficialităţilor pentru buna, ordonata şi în acelaşi timp fireasca desfăşurare a Slujbei de Înviere, ca şi a celorlalte sărbători proprii altor culte religioase în următoarea perioadă indică faptul că acestea se vor putea desfăşura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (purtarea măştii, distanţarea sanitară, deplasarea pe jos sau cu mijloc de transport propriu la lăcaşul de cult de care aparţinem etc)", afirmă Bănescu, într-un comunicat de presă.
Potrivit oficialului BOR, tema condiţiilor în care se vor desfăşura anul acesta sărbătorile pascale a fost una bazată pe un dialog deschis și onest, la baza sa stând "cele mai bune intenţii comune în identificarea soluţiilor optime pentru respectarea libertăţii religioase şi, simultan, a respectării măsurilor sanitare în vigoare".
"Toate cultele religioase au făcut propuneri adecvate situaţiei epidemiologice încă delicate prin care trecem, dar şi respectării depline a libertăţii religioase prin posibilitatea participării fizice a credincioşilor la momentele importante ale sărbătorilor, respectiv la Slujba de Înviere. Elementele concrete referitoare la organizarea şi desfăşurarea Slujbei de Înviere din acest an vor fi comunicate atât de Patriarhia Română, cât şi de autorităţile de stat după ce vor fi stabilite de comun acord la nivel de detaliu", se mai arată în comunicatul citat.
Citește și Surse: Bisericile, deschise până la ora 2:00 în noaptea de Înviere