MENIU

Varujan Vosganian scapă de urmărirea penală: "Este o victorie a democraţiei!"

Adriana Neagoe /<a href="http://inquamphotos.com/photo/2514/CONGRES-PNL-2014---PALATUL-PARLAMENTULUI.html#.VNylci6DTGs" target="_blank"> Inquam Photos</a>&nbsp;
Varujan Vosganian scapă de urmărirea penală: 'Este o victorie a democraţiei!'

Fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian a scăpat de DNA. Doar 56 de senatori au votat "pentru" începerea urmăririi penale în dosarul "Romgaz-Interagro", în care este acuzat de delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat, în timp ce 71 de senatori au votat "împotrivă".

Senatul a respins, joi, solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian, fiind înregistrate 71 de voturi "împotrivă", 56 de voturi "pentru", alte 5 voturi fiind anulate. Votul a fost secret, cu bile.

"Îmi manifest speranţa ca acest moment să fie interpretat ca o victorie a democraţiei şi a demnităţii Parlamentului României şi să ofere o şansă tuturor de a aşeza puterile statului pe echilibrul pe care-l dorim cu toţii", a declarat Varujan Vosganian, după rezultatul votului.

Reamintim că DIICOT a solicitat, în 2 februarie, procurorului general al României, să ceară Senatului avizarea cererii de urmărire penală pe numele lui Varujan Vosganian, ministru al Economiei în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, sub aspectul infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.

Vizibil emoţionat în timpul şederii în plen, senatorul PNL a avut înainte de vot şi un discurs de la tribuna Senatului. Potrivit MEDIAFAX, el şi-a susţinut nevinovăţia în faţa colegilor senatori, ca şi la şedinţa anterioară, în care s-a discutat în plen solicitarea Parchetului General de încuviinţare a cererii de începere urmăririi penale împotriva sa.