MENIU

Variola maimuței. Aproape 3.500 de cazuri confirmate și un deces, raportate OMS - cele mai multe în Europa. HARTA răspândirii

Variola maimuței. OMS: Aproape 3.500 de cazuri confirmate și un deces - cele mai multe în Europa. HARTA

Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a anunțat marți că numărul cazurilor confirmate cu variola maimuței a crescut la aproape 3.500 în toată lumea, cele mai multe în Europa. Directorul OMS a precizat că este îngrijorat de focarul variolei, deși „pentru moment”, variola maimuței „nu reprezintă o urgență sanitară globală”.

Variola maimuței. Peste 3.400 de cazuri confirmate de variola maimuţei şi un deces au fost raportate Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) până miercurea trecută, cele mai multe în Europa.

În ultimele trei săptămâni, numărul infectărilor cu virusul variolei maimuței este de patru ori mai mare. Deși a debutat cu cazuri izolate, totalul infectărilor cu variola maimuței, raportate de OMS era pe 8 iunie de 1.000 de cazuri, confirmate în aproape 29 de țări.

Variola maimuței. OMS a mai precizat că, din 17 iunie, 1.310 de noi cazuri au fost raportate agenţiei, alte opt ţări raportând în premieră cazuri de variola maimuţei.

Variola maimuţei nu reprezintă pentru moment o urgenţă sanitară globală, a anunțat OMS săptămâna trecută, însă directorul OMS - Tedros Adhanom Ghebreyesus a precizat că este profund îngrijorat în legătură cu acest focar global.

Variola maimuței. De la începutul lunii mai 2022, au fost raportate cazuri de variola maimuței în țări în care boala nu este endemică și continuă să fie raportate în mai multe țări endemice. Cele mai multe cazuri confirmate cu istoric de călătorie au raportat călătorii în țări din Europa și America de Nord, mai degrabă decât Africa de Vest sau Centrală, unde virusul variolei maimuțelor este endemic, a transmis oMS, într-un comunicat de presă. Este prima oară când multe cazuri și focare de variola maimuței au fost raportate concomitent în țări neendemice și endemice, în zone geografice foarte diferite și depărtate.

Cele mai multe cazuri raportate până acum au fost identificate prin intermediul sănătății sexuale sau al altor servicii de sănătate din instituțiile de îngrijire medicală primară sau secundară.

UNDE în lume sunt cazuri și focare de variola maimuței - HARTA

Variola maimuței. Majoritatea cazurilor confirmate de laborator cu virusul variolei maimuței - 86% - au fost raportate în regiunea euroepană. Alte zone care au raportat cazuri de variola maimuței includ regiunea africană - 2%, America - 11%, regiunea Mediteranei de Est - mai puțin de 1% și regiunea Pacificului de Vest - mai puțin de 1%. Până în prezent, un deces a fost raportat în Nigeria în al doilea trimestru al anului 2022, a precizat OMS.

Variola maimuței. România a raportat până în prezent 6 cazuri confirmate de variola maimuței, toate la bărbați, potrivit datelor transmise de Ministerul Sănătății.

Până pe 22 iunie, în Europa au fost confirmate 2.746 de cazuri de variola maimuței în 29 de țări și regiuni din Europa, potrivit datelor ECDC.

Ce este și cum se transmite variola maimuței. Care sunt SIMPTOMELE

Variola maimuței. Specialiștii susțin că nu există niciun motiv de temeri privind o răspândire în masă a variolei maimuței, după ce primul caz a fost confirmat oficial și în țara noastră. 

Variola maimuței este o infecție virală rară, cu infectare umană accidentală, care apare, de obicei, în principal în părțile împădurite din Africa Centrală și de Vest în urma contactului cu rezervorul animal. De asemenea, se poate răspândi de la persoană la persoană. Este produsă de virusul variolei maimuței, care aparține familiei ortopoxvirusului.

Variola maimuței. Există două tipuri de virus pentru variola maimutei, cel din Africa de Vest și cel bazinul Congo (Africa Centrală). Deși tipul vest-african al virusului variolei maimuței duce uneori la boli grave la unele persoane, boala este de obicei auto-limitată. În medie, 1% dintre cei infectați cu tipul vest-african și până la 10% dintre cei infectați cu virusul din bazinul Congo au decedat.

Virusul variolei maimuței se răspândește în primul rând prin contactul cu o persoană infectată sau prin materiale contaminate, cum ar fi lenjeria de pat.

Variola maimuței. Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) a avertizat că variola maimuței se transmite și fără contact sexual. Potrivit specialiștilor, există dovezi de transmitere locală a viruslui, nu doar prin contact intim, ci și prin împărțirea aceleiași lenjerii de pat sau a prosoapelor.

Variola maimuței. Cine trebuie să se vaccineze 

”Indicația principală, având în vedere că nu se transmite cu ușurință, nu discutăm despre o imunizare la nivel de populație, vorbim despre persoane care sunt contacți direcți. În momentul în care vom avea un caz confirmat, cei care sunt în contact direct pot să fie vaccinați. Și ar mai fi un aspect, cei care s-au născut după 1979 au probabilitatea cea mai mare să nu fie vaccinați și să fie vulnerabili de a se infecta”, a declarat medicul infecționist Adrian Marinescu, la Realitatea PLUS.