Varianta Omicron a coronavirusului este rezistentă la majoritatea anticorpilor monoclonali. Cum poate fi neutralizată
Oamenii de ştiinţă de la Institut Pasteur şi Vaccine Research Institute, în colaborare cu KU Leuven (Leuven, Belgia), Orléans Regional Hospital, Hôpital Européen Georges Pompidou (AP-HP), Inserm şi CNRS, au studiat sensibilitatea variantei Omicron la anticorpii monoclonali utilizaţi în practica clinică pentru prevenirea formelor severe de boală la persoanele cu risc, precum şi la anticorpii din sângele persoanelor infectate anterior cu SARS-CoV-2 sau vaccinate, citează News.ro.
Ei au comparat această sensibilitate cu cea de la varianta Delta. Experţii au demonstrat că Omicron este mult mai puţin sensibil la anticorpii neutralizanţi în comparaţie cu Delta.
Oamenii de ştiinţă au analizat apoi sângele de la persoanele care au primit două doze de vaccin de la Pfizer sau AstraZeneca. La cinci luni de la vaccinare, anticorpii din sânge nu mai erau capabili să neutralizeze Omicron. Această pierdere a eficacităţii a fost observată şi la indivizi care au fost infectaţi cu SARS-CoV-2 în ultimele 12 luni.
Administrarea unei doze booster cu vaccin de la Pfizer sau a unei singure doze de vaccin la indivizi infectaţi anterior a condus la o creştere semnificativă a nivelurilor de anticorpi, care a fost suficientă pentru a neutraliza Omicron.
Prin urmare, Omicron este mult mai puţin sensibil la anticorpii anti-SARS-CoV-2 utilizaţi în prezent în practica clinică sau obţinuţi după două doze de vaccin.
Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că numeroasele mutaţii ale proteinei spike ale variantei Omicron i-au permis să evite în mare măsură răspunsul imun. Sunt cercetări în curs pentru a determina de ce această variantă este mai transmisibilă de la un individ la altul şi pentru a analiza eficacitatea pe termen lung a unei doze de rapel.