Varianta Delta a coronavirusului, DOMINANTĂ în Europa. Experții cer testare gratuită și monitorizarea strictă a cazurilor
Avertismentele privind valul 4 al pandemiei se intensifică. Vineri, Organizația Mondială a Sănătății și Centrul european pentru prevenirea şi controlul bolilor (ECDC) au anunțat că varianta Delta a coronavirusului este dominantă în cel puțin 19 țări europene și au cerut testare gratuită şi alte măsuri pentru controlul cazurilor.
Într-un mesaj comun, OMS Europa şi ECDC au făcut apel la țările europene să ”își întărească eforturile” pentru prevenirea înmulțirii cazurilor.
”OMS recomandă ca ţările să crească accesul la teste gratuite, dezvoltând secvenţierea, să stimuleze cazurile-contact să se plaseze în carantină şi cazurile confirmate să se izoleze, consolidând monitorizarea pentru a rupe lanţurile de transmisie şi a se asigura că persoanele asupra cărora planează cele mai mari riscuri sunt vaccinate”, se arată în comunicat.
Din cele circa 30 de ţări europene care au transmis date suficiente, varianta Delta este majoritară în 19 naţiuni. În aceste ţări, partea mediană a virusului iniţial detectată în India se apropie de 70%, potrivit datelor puse la dispoziţie de OMS.
Apelul experților vine în contextul în care, săptămâna aceasta, pandemia a accelerat în lume (+9%), în special în Europa (+26%) şi în SUA, unde saltul a depășit 60%, sub efectul variantei Delta, după răspândirea variantei Delta. În Europa, saltul este continuu de circa o lună, subliniază autorităţilor sanitare. Potrivit ultimelor proiecţii ale ECDC publicate vineri, numărul de cazuri noi ar urma să continue să crească şi să se dubleze în următoarele patru săptămâni.
ECDC, care monitorizează 30 de ţări, între care cele 27 ale Uniunii Europene, a ridicat deja de la ”scăzut” la ”moderat” nivelul său de îngrijorare privind situaţia răspândirii COVID-19 în Europa. Patru ţări (Spania, Portugalia, Malta şi Cipru) sunt încadrate la un grad de îngrijorare ”ridicat”, potrivit Agerpres.