VIDEO Vanghelie, candidat la Primăria sectorului 5: Câștig cu 51%
Fostul edil al sectorului 5, Marian Vanghelie, și-a depus luni candidatura, ca independent, pentru un nou mandate. Vanghelie este convins că are șanse reale să câștige pentru că, susține el, a fost primarul de sector cu cele mai bune rezultate.
Fostul edil a enumarat câteva dintre realizările sale: aproape 600 de blocuri, 700 de străzi asfaltate, punerea la punct a rețelei școlare, dar și a parcurilor.
“După ce am făcut aceste lucruri, azi cu experienţa mea de peste 15 ani, vă spun am o imagine exactă vis a vis de sectorul 5, ceea ce trebuie de făcut. Putem să punem în aplicare – să terminăm blocurile, să avem grijă de copii, de educaţia lor. După cum ştiţi am fost ataşat de sistemul de învăţământ şi am o viziune privind ceea ce trebuie de făcut din prima zi în sectorul de învăţământ”, a declarat luni Marian Vanghelie.
Vanghelie a criticat și guvernul pentru modul în care a gestionat criza COVID-19, afirmând că statisticile “ar fi fost umflate”.
“O pandemie care a arătat că ne îmbolnăvim dar avem un Guvern care nu poate să explice ceea ce trebuie să facă românii şi din acest motiv cred că le confruntăm cu multe cazuri. Evident lucrurile sunt umflate, dar românii trebuie să înţeleagă că boala există. România trebuie condusă, unită, reunită şi condusă de politicieni serioşi, cu experienţă şi să nu mai trimitem politicienii de 60 de ani acasă, pentru că avem nevoie de oameni în Parlament care să aibă viziune despre ceea ce trebuie să fie această ţară”, a conchis Vanghelie.
Marian Vanghelie a fost primarul sectorului 5 timp de patru mandate, ultimul incomplet, între 2000 şi 2016.