MENIU

Valul 6 COVID lovește România. Vor fi 10.000 de cazuri pe zi, luna august va fi dificilă

Ambulante (foto arhivă)

Medicii sunt din nou în alertă, după ce numărul cazurilor de COVID a crescut în ultimele săptămâni. Valul șase al pandemiei a lovit România, iar vârful e așteptat în luna august. Deja spitalele încep să se aglomereze cu pacienți în stare gravă. 

Într-o singură săptămână, numărul cazurilor s-a dublat și au fost raportate aproape opt mii de infectări. Specialiștii spun că suntem la începutul valului șase, iar la jumătatea lunii august vom depăși din nou pragul de zece mii de cazuri pe zi.

"Cele 4 sectii pe care le avem sunt aproape pline. Ce externăm se ocupă repede, sigur că nu se ocupă la terapie intensivă, nu e ca înainte, dar totuși ne trebuie prudență. Luna august nu va fi ușoară, vor fi mulți pacienți. (...) Persoanele vulnerabile ar trebui să se ferească, nu spun să nu mearga în vacanță, dar când vorbim de spațiu închis să poarte masca, să evite spațiile și să respecte regulile de igienă, pentru a nu risca să facem o formă severă", a afirmat medicul infecționist Adrian Marinescu.

La Spitalul Victor Babeș din Capitală se fac demersuri pentru extinderea secției, iar la Spitalul de Pediatrie Grigore Alexandrescu se redeschide secția COVID. De altfel, medicii din mai multe spitale se pregătesc pentru un nou val de îmbolnăviri. 

"Tulpina aceasta Omicron este deosebit de contagioasă și se transmite pe cale aerogenă, implicit numărul cazurilor va crește. această tulpină,, din punct de vedere al prevenției nu este atât de acoperită de vaccinul pe care l-am folosit, este acoperita doar 50%", a afirmat  și medicul infecționist Carmen Dorobăț.

Producătorii de vaccinuri lucrează deja la un ser care să ofere imunitate împotriva noilor variante ale Sars-Cov2.