Valori intense de trafic pe DN 1 Ploieşti - Braşov. Rutele unde se circulă în coloană
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră se înregistrează valori intense de trafic pe DN 1 Ploieşti - Braşov, unde se circulă în coloană pe sensul către Braşov între localităţile Cornu de Jos şi Comarnic, judeţul Prahova, dar şi între staţiunile Buşteni şi Predeal, în ambele sensuri.
Poliţiştii acţionează în dispozitivul de siguranţă rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor staţiunilor montane de pe Valea Prahovei.
De asemenea, pe DN 1 la Săcele şi pe DN 73 la Râşnov, judeţul Braşov, au fost instituite puncte de informare cu privire la rutele alternative.
Pentru evitarea aglomeraţiei pe principalele artere rutiere în aceste zile de vacanţă, călătoriile trebuie planificate din timp, cu luarea în considerare a rutelor alternative şi a intervalelor orare.
Astfel, pentru DN 1 Braşov - Ploieşti - Bucureşti, pot fi folosite ca alternative, pentru deplasarea autoturismelor, următoarele artere rutiere:
- DN 1A Braşov - Cheia - Ploieşti - Autostrada A3 - Bucureşti;
- DN 73 Râşnov - Câmpulung - Piteşti - A1 - Bucureşti;
- DN 73 Râşnov - Câmpulung - DN 72A - Târgovişte - DN 71 - Bucureşti;
- DN 71 Sinaia - Târgovişte - Bucureşti.