Valeriu Gheorghiță: Se vor administra trei doze de vaccin anti-COVID la persoanele vulnerabile
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat, joi seară, că se ia în calcul vaccinarea cu cea de-a treia doză pentru persoanele vulnerabile. Conform datelor, eficiența vaccinurilor scade în cazul infectării cu tulpina Delta, însă continuă să ofere protecție pentru evitarea formelor severe și de spitalizare.
Oficialul a precizat că varianta Delta are cu un grad de contagiozitate mult mai ridicat decât variantele precedente, iar transmiterea comunitară se face mult mai rapid.
„Vaccinurile nu mai sunt atât de eficiente, deși pe forme severe, forme care au nevoie de spitalizare au eficientă de peste 90%, însă, comparativ cu varianta Alpha, varianta anterioară, se pare că în ceea ce privește infecția asimptomatică, această eficientă este mai redusă”, a declarat Valeriu Gheorghiță, la un post TV.
Coordonatorul campaniei de vaccinare a transmis că se va administra a treia doză de vaccin anti-COVID pentru persoanele vulnerabile, care nu dezvoltă număr suficient de anticorpi.
„Din acest punct de vedere, vorbeam de rate de eficacitate de circa 90 – 95%, asta înseamnă că atunci când te raportezi la valori mari, la milioane de persoane vaccinare, 5% reprezintă foarte mult. 5% din persoanele care nu dezvoltă număr suficient de anticorpi provin chiar din rândul celor care sunt vulnerabili, cei în vârstă, cei care au boli cronice, cei care sunt imunodeprimati, pacienți cu transplant sau pacienți care fac tratamente imunosupresoare. Tocmai de aceea, perspectiva va fi foarte clară, se vor administra trei doze la persoanele care sunt imunodeprimate”, a precizat medicul.
Valeriu Gheorghiță a mai explicat că eficiența vaccinurilor se reduce în cazul infectării cu tulpina Delta: „Avem date care ne arată că pe varianta Delta, într-adevăr eficientă vaccinurilor, în timp se reduce chiar dacă se menține pentru formele severe și riscurile de spitalizare”.