MENIU

Valeriu Gheorghiță: „Începând din această săptămână va creşte capacitatea de vaccinare cu 50% în fiecare cabinet”

Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19

Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, a anunțat, luni, la un post TV, că începând din această săptămână va creşte capacitatea de vaccinare cu 50% în fiecare cabinet.

Valeriu Gheorghiță a menționat că timpul de aşteptare pe liste se va reduce considerabil.

„Începând din această săptămână se va creşte capacitatea de vaccinare cu 50% în fiecare cabinet, în fiecare centru prin faptul că va creşte numărul de persoane programate pe flux.

Timpul de aşteptare pe listă se va reduce considerabil pentru că un număr mai mare de persoane vor fi preluate din lista de aşteptare şi vor fi alocate către programare”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Și dozele de vaccin se suplimentează. Premierul Florin Cîțu a declarat că în următoarele două luni vom avea aproape 8,3 milioane de doze de vaccin care intră în România.

„Sunt două luni foarte importante pentru noi aprilie şi mai, pentru că în aceste două luni vom avea aproape 8,3 milioane de doze de vaccin care intră în România. La finalul lunii mai ar însemna să avem, într-un scenariu mai pesimist, 5 milioane de persoane vaccinate şi într-un scenariu mai optimist - 6,3 milioane”, a spus Florin Cîțu îtr-o conferință de presă.

Mai multe articole despre:
valeriu gheorghita vaccinare