Valeriu Gheorghiță, după situația de la Spitalul Găești: Nu e o tragedie, important e că s-au vaccinat. Nerespectarea procedurilor e management defectuos
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, a comentat situația de la Spitalul Covid din Găești, unde o echipă Realitatea Plus a descoperit că sunt vaccinate si alte persoane decât cele care au dreptul în prima etapă, pentru ca tratamentul să nu fie risipit.
"Important este că persoanele au fost vaccinate. Faptul că nu s-au respectat procedurile, acest lucru e un alt aspect care urmează a fi verificat. Din acest punct de vedere vorbim de un management defectuos. Se vor efectua evaluări și apoi se va acționa în consecință”, a afirmat președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, într-o conferință de presă.
Gheorghiță a precizat că, în opinia sa, eroarea de management a fost că nu au fost chemate la vaccinare persoanele planificate pentru a doua zi sau în zilele următoare. Chiar și așa, însă, medicul militar a precizat că ideea în sine, de a folosi vaccinul pentru a nu-l irosi nu poate fi condamnată.
Reacția a venit după ce Realitatea Plus a prezentat situația de la centrul de vaccinare de la spitalul Găești, unde se pot imuniza nu doar cadre medicale, ci și alte persoane. Managerul instituției a declarat că a luat această decizie pentru a nu irosi dozele de ser neutilizate, în condițiile în care acestea au un termen de valabilitate de doar câteva ore.