MENIU

Valeriu Gheorghiță anunță populația - Se intensifică ritmul de vaccinare în România: "Vom deschide încă 200 de cabinete"

Valeriu Gheorghiță

Valeriu Gheorghiță anunță că se vor deschide noi cabinete unde oamenii se vor putea vaccina. Acest lucru va fi posibil de la jumătatea lunii martie.

„În februarie, în cele 180 de cabinete de vaccinare pe care le vom deschide se va începe vaccinarea cu vaccinul de la AstraZeneca, iar de la jumătatea lunii martie intenţionăm să deschidem încă 200 de cabinete de vaccinare, unde vom distribui vaccin de la Pfizer”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, duminică seara, la Antena 3.

El a explicat care sunt diferenţele între vaccinuri şi căror categorii de vârstă se adresează acestea.

„Există diferenţe în ceea ce priveşte vaccinurile bazate pe ARN mesager şi vaccinul de la AstraZeneca, şi aici mă refer la grupa de vârstă. Din acest punct de vedere, o persoană care este în grupa de vârstă 18 - 55 de ani, în momentul în care va intra pe platforma în dorinţa de programare, teoretic va avea toate centrele de vaccinare disponibile în care se poate programa, centre de vaccinare care vor avea cele trei tipuri de vaccinuri. O persoană care are între 16 şi 18 ani va avea disponibile doar centrele de vaccinare în care vom avea vaccin de la Pfizer, pentru că este singurul vaccin la această indicaţie de vârstă. O persoană care are peste 55 de ani va avea disponibile centrele de vaccinare care conţin vaccinurile de la Pfizer şi Moderna, care au specificaţie pentru această grupă de vârstă”, a mai declarat Gheorghiţă.