MENIU

Valentin Ceaușescu, la un pas de a recupera întreaga avere a familiei

Valentin Ceauşescu, fiul cel mare al dictatorului Nicolae Ceauşescu, este la un pas de a recupera întreaga avere a familiei. Un singur tablou îi mai lipseşte, iar pentru a intra în poesesia lui se luptă în instanţă cu Muzeul Naţional de Artă. Judecătorii de la Sectorul cinci vor purta astăzi discuţii în acest dosar.

Pictura "Natură statică cu ulcică de aramă", semnată de Gheorghe Petraşcu, a fost confiscată în decembrie 1989 din casa lui Valentin de pe strada Cosmonauţilor.

Fiul cel mare al soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu spune că muzeul de arta este obligat să îi restituie tabloul după ce Instanţa Supremă a decis definitiv în 2007 ca toate bunurile confiscate după revoluţia din '89 să ajungă din nou în posesia sa.

Valentin Ceauşescu susţine că încă de atunci se loveşte de refuzul reprezentanţilor muzeului.

Fiul Ceauşeştilor a reuşit să recupereze printre altele 42 de picturi pe pânză şi pe carton, dar şi gravuri, obiecte din porţelan şi din argint. În paralel, cumnatul său duce o bătălie în instanţă pentru bunurile Zoiei şi ale sale, vândute prin consignaţie în 1990: blănuri, ceasuri, genţi sau ciorapi.

Mai multe articole despre:
avere Valentin Ceauşescu Nicolae Ceauşescu