MENIU

VIDEO | Inundații în Vâlcea și pe Valea Prahovei - Patru gospodării, sub ape, mai mulți copaci și stâlpi de electricitate au fost rupți

Inundatii

Este cod portocaliu de inundații în 11 județe din țară. În localitățile vâlcene Horezu, Brezoi și Racovița, mai multe gospodării au fost deja înghițite de ape. Pompierii intervin la această oră pentru a scoate apa din curți și din case. 

Pompierii militari intervin duminică dimineaţa pentru evacuarea apei din mai multe gospodării din nordul şi centrul judeţului, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, până acum, fiind anunţate inundaţii în patru locuinţe din trei localităţi.

"Sunt patru solicitări la care intervenim noi, două în Racoviţa şi câte una în Brezoi şi Horezu. La cele patru gospodării este apă şi în subsolul construcţiilor", au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Judeţul Vâlcea se află duminică până la ora 24,00, sub avertizare hidrologică cod portocaliu pe râurile Lotru şi Olteţ, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi a cedării apei din stratul de zăpadă fiind posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici ce pot duce la inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri. 

Pompierii au acţionat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru evacuarea apei din locuinţe de pe Valea Prahova, dar şi pentru îndepărtarea unor copaci şi stâlpi electrici doborâţi de vânt în mai multe localităţi, acţionându-se în continuare în contextul fenomenelor meteorologice.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, s-a intervenit pentru evacuarea apei din trei locuinţe la Buşteni, Azuga şi Breaza şi dintr-o anexă gospodărească inundată la Comarnic.

De asemenea, au fost îndepărtaţi patru copaci căzuţi pe carosabil la Sinaia, pe drumul spre Cota 1400, la Ploieşti, Proviţa şi Câmpina, doi stâlpi de electricitate care au căzut pe străzi din municipiul Ploieşti iar un panou publicitar care punea în pericol trecătorii a fost îndepărtat.

În continuare se intervine pentru evacuarea apei dintr-o locuinţă din Azuga, dintr-un beci la Sinaia, dar şi dintr-o casă şi o anexă la Valea Doftanei.

Totodată, pompierii acţionează pentru îndepărtarea unui pom căzut pe DN 1, la km 119, precizează ISU.

Mai multe articole despre:
inundatii valcea