MENIU

Val de mesaje îndurerate pentru cei doi tineri morți în cumplitul accident din Movileni

Pe conturile de Facebook ale celor doi tineri care au murit, luni seara, în accidentul produs în comuna Movileni, curg mesaje din partea prietenilor, care încă nu pot crede că Iulian şi Mădălina nu mai sunt, notează Realitateadecraiova.net.

Familiile celor doi tineri se pregătesc acum de înmormântare. Potrivit rudelor, miercuri, trupurile neînsufleţite vor fi ridicate de la Morga Slatina.

Iulian, originar din comuna Movileni, lucra de ceva timp la unul dintre barurile din localitate, iar Mădălina, aflată în plasament la o familie din Chiţeasca, Scorniceşti, era încă elevă a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din localitate.

Pe conturile de Facebook ale celor doi tineri curg mesaje din partea prietenilor, care încă nu pot crede că Iulian şi Mădălina au murit.

„Dacă viaţa ne-ar putea oferi încă o dată şansa de a mai trăi, clipele ce au fost şi s-au risipit. Se spune că trebuie să trăieşti clipa, însă viaţa nu a putut ierta, tu eşti sus acolo printre îngeri, ne-a rămas doar amintirea ta. De multe ori viaţa e de neînţeles, ea nu iartă, iar noi nu avem de ales. Este ultimul tău drum, te-am pierdut, amintirea se aşterne în trecut. Ieri erai un suflet nevinovat, iar acum îngerii din cer ni te-au luat. Purtăm în gând mereu amintirea ta, realitatea nu o putem accepta, ieri erai cu noi, acum nu mai eşti. Ce-am trăit cândva au rămas doar poveşti…!”, a scris o prietenă.

„Dumnezeu să vă odihnească în pace, nu îmi vine să cred, Iuli, mult prea devreme, condoleanțe familiei, chiar nu am cuvinte, îmi pare rău pentru finalul tău mult prea crunt și mult mult prea devreme aveai toată viața înainte… păcat ca viața uneori e mult prea nedreaptă”, a postat o altă prietenă.

„Dumnezeu să te odihnească în pace! Ai fost o fată minunată şi un suflet bun,18 ani şi un viitor în față. Nu te vom uita niciodată!”, este un alt mesaj.

Iulian şi Mădălina au pierit în groaznicul accident rutier petrecut, luni seara, pe drumul dintre Movileni şi Potcoava. Tânărul de 23 de ani a pătruns pe contrasens şi s-a izbit fontal de un alt autoturism care circula regulamentar, din sens opus.

Mai multe articole despre:
accident Slatina Mădălina iulian movileni