MENIU

Vagonul unui tren de marfă încărcat cu combustibil a deraiat lângă Râmnicu Sărat. Circulația trenurilor de călători, perturbată

Vagonul unui tren de marfă încărcat cu combustibil a deraiat lângă Râmnicu Sărat/ CFR Infrastructură

Traficul feroviar între stațiile Zoița și Râmnicu Sărat se desfășoară doar pe firul II, din cauza deraierii unui vagon cisternă din compunerea unui tren privat de marfă. Accidentul s-a produs pe magistrala 500 București - Suceava. Garnitura privată, care aparține operatorului GFR și este compusă din 33 de vagoane încărcate cu combustibil, asigura un transport pe relația Brazi - Borzești Bacău, au anunțat, miercuri, reprezentanții CFR SA.

Conform sursei citate, deraierea vagonului, de un bogiu, s-a produs în jurul orei 12:30, pe firul I, între stațiile Zoița și Râmnicu Sărat, la km 158+875.

Până la finalizarea intervențiilor de repunere pe șină a vagonului deraiat, trenurile de călători, care sunt programate să tranziteze zona respectivă, circulă pe intervalul Zoița - Râmnicu Sărat doar pe firul II, din ambele sensuri.

Personalul feroviar al SRCF Galați va acorda sprijin tehnic necesar operatorului privat de marfă în procesul de repunere pe șină a vagonului respectiv, astfel încât reînscrierea în circulație a garniturii de marfă să se realizeze în condiții de siguranță.

"Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. transmite scuze călătorilor pentru eventualele întârzieri care se pot înregistra în circulație, din cauza retrasării traficului feroviar doar pe un singur fir în intervalul orar necesar desfășurării intervențiilor de repunere pe șină a vagonului deraiat", mai arată sursa citată.

Mai multe articole despre:
vagon tren marfa vagon deraiat ramnicu sarat