Vagonul unui tren de marfă a deraiat, în zona Devei - Trafic feroviar oprit temporar. Ce trenuri au fost anulate
Traficul feroviar este oprit temporar pe raza Sucursalei Regionale CF Timișoara, între stațiile CF Mintia și Brănișca, pe firul II (firul I este închis pentru lucrări de modernizare), după ce vagonul unui tren de marfă a deraiat, informează CFR. Sunt afectate patru trenuri, dintre care două de lung parcurs: Timișoara - Iași și Budapesta - Brașov.
CFR SA a precizat că, în jurul orei 14:40, al 13-lea vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat, de un boghiu.
Trenul aparține operatorului privat de transport feroviar de marfă Express Forwarding SRL, circula pe relația Potcoava - Curtici, avea în compunere 32 de vagoane și transporta cereale.
Până la reluarea circulației, CFR SA va asigura transbordare auto, pe relația Ilia - Simeria pentru călătorii aflați în trenurile care tranzitează zona afectată de deraiere, a mai transmis sursa citată, potrivit hotnews.
CFR S.A. își cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat de acest incident feroviar şi îi asigură că toate intervenţiile desfăşurate la faţa locului vor avea drept scop reluarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă.
Într-un comunicat al CFR Călători, compania anunță că sunt afectate următoarele trenuri:
- Regio 2045 Simeria - Arad este anulat
- Regio 2185 Simeria - Lugoj este anulat pe distanța Simeria - Margina
- IR 1766 Timișoara Nord - Iași s-a solicitat către CFR SA transbordarea cu mijloace auto pentru 150 de călători, pe distanța Ilia - Simeria, iar din Simeria se va asigura călătoria cu trenul până la destinația finală.
- IR 75 Budapesta Keleti - Brașov s-a solicitat către CFR SA transbordarea cu mijloace auto pentru 100 de călători, pe distanța Ilia - Simeria, iar din Simeria se va asigura călătoria cu trenul până la destinația finală.