Val de accidente pe munte, în ultimele 24 de ore! 16 persoane au ajuns la spital
Prima zi din an a fost o zi cu zeci de accidente montane, multe dintre ele având loc pe domeniile de practicare a schiului și saniusului, dar și cu persoane rătăcite, accidente de ATV sau accidentate în zona alpina înaltă, transmit reprezentanții Salvamont România într-un mesaj postat, marți dimineață, pe Facebook.
Potrivit sursei citate, în această perioadă de varf a sezonului de iarnă, serviciile Salvamont România "au lucrat cu efective maxime și au reușit un grad de răspuns de 100% la toate apelurile de urgență".
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 38 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel: 9 apeluri pentru Salvamont Predeal, 7 apeluri pentru Salvamont Lupeni, 5 apeluri pentru Salvamont Sibiu, 4 apeluri pentru Salvamont Gorj, 3 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov şi câte un apel către Salvamont Cluj, Prahova, Maramureş, Judeţul Braşov, Dâmboviţa, Raşnov, Alba și Argeş.
În cazul acestor intervenții au fost salvate 36 persoane, dintre acestea 16 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. S-au mai primit 35 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană, mai arată sursa citată.
Mai multe articole despre:
acciente
accidente munte
persoane la spital
salvamont romania
salvamontisti