MENIU

Vaccinurile împotriva COVID-19 sunt INSUFICIENTE pentru români în acest moment. Cât se poate amâna RAPELUL - EXPLICAȚIILE autorităților

vaccin impotriva COVID-19

Valeriu Gheorghiță a anunțat marți că în  prezent nu sunt suficiente doze și pentru rapel la vaccinarea împotriva COVID-19. Coordonatorul campaniei de vaccinare a asigurat însă că în cel mult două luni, numărul dozelor va crește semnificativ astfel încât nu se va prelungi perioada dintre cele două doze de vaccin. Pe de altă parte, companiile producătoare Pfizer și Moderna au asigurat că a doua doză de vaccin poate fi amânată timp de șase săptămâni, dar nu mai mult, pentru eficiența imunizării.

 

„Astăzi ne aflam cu stocurile la mai putin de jumatate din numărul persoanelor. Practic, sunt livrate, mai mult de jumătate dintre doze sunt date către centrele de vaccinare iar stocurile sunt sub 50% din numărul de persoane care sunt eligibile. Din acest punct de vedere vom face tot ce ține de Comitetul pentru Situații de Urgență pentru a putea asigura accesul persoanelor la rapel. Dar, în același timp, decizia noastră a fost să asigurăm accesul persoanelor noi la vaccinare”, a declarat, marți după-amiază, medicul Valeriu Gheorghiță. 

Astfel, România are până în acest moment cea de-a doua doză, necesară pentru rapel, doar pentru jumătate dintre cei care s-au vaccinat deja. 

CE se întâmplă când a doua doză de vaccin NU este administrată la timp?

Cele două companii producătoare ale vaccinului împotriva COVID-19, Pfizer și Moderna, au anunțat că administrarea celei de-a doua doze, de rapel, poate fi amânată cel mult 6 săptămâni, adică 42 de zile, în urma întârzierii livrării dozelor de vaccin la nivel european.

Pfizer/BionTech are prevăzută o perioadă de 21 de zile între cele două doze pentru o vaccinare eficientă, în timp ce în cazul vaccinului de la Moderna, distanța dintre cele două doze este de 28 de zile. 

Anunțul posibilității de amânare a celei de-a doua doze a fost făcut pe 9 ianuarie de experții OMS pe baza datelor disponibile în prezent din studiile clinice.

OMS, despre vaccinarea anti COVID-19: A doua doză a vaccinului Pfizer poate fi amânată cel mult 42 de zile după prima/Și Moderna a anunțat același interval 

Când vor ajunge mai multe doze de vaccin în România

„România are contractate suficiente doze de vaccin, iar începând cu trimestrul al doilea al acestui an, numărul de doze livrate va crește semnificativ”, a mai spus coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

La acest moment, din data de 15 ianuarie până marți, 19 ianuarie, ora 10.00, sunt programate 340.573 de persoane, a mai anunțat Valeriu Gheorghiță. Peste jumătate dintre aceștia, - 51%, sunt persoane de peste 65 de ani.

Până în luna septembrie, România are contractate 10 milioane de doze de vaccin, a precizat și Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședinte al Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.