MENIU

Vaccinul Pfizer, disponibil din iunie pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani. ANUNȚUL reprezentanților companiei

Vaccin Pfizer/BioNTech / Foto: Profimedia

Compania farmaceutică germană BioNTech a anunțat că vaccinul său împotriva COVID-19, produs în colaborare cu cei de la Pfizer, va fi disponibil începând din iunie pentru vârstele cuprinse între 12 și 15 ani.

Directorul companiei, Uğur Şahin, a declarat pentru săptămânalul „Der Spiegel” că se află „în faza finală” de pregătire a cererii de aprobare ce va fi trimisă către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA). Potrivit lui Șahin, evaluarea testelor „durează în medie de la patru până la șase săptămâni”, relatează G4Media, care citează RADOR.

De cealaltă parte, compania farmaceutică americană Moderna a anunțat că în 2022 va produce 3 miliarde de doze din vaccinul său anti-COVID.

Compania, al cărei vaccin funcționează pe baza tehnologiei ARN mesager, la fel ca și în cazul  Pfizer, a revizuit, de asemenea, estimările producției pentru 2021 și speră să poată furniza între 800 de milioane și un miliard de doze în acest an.

Până în acest moment, niciun vaccin anti-COVID-19 nu a fost autorizat pentru a fi administrat copiilor cu varstă sub 16 ani.