Vaccinarea obligatorie anti-Covid. Nelu Tătaru: Valul 4 al pandemiei este al asumării și al deciziilor
Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății și primul care a vorbit despre vaccinarea obligatorie a unor angajați din domenii esențiale, a vorbit miercuri despre necesitatea acestei măsuri. Evoluția pandemiei arată că ”2021 nu mai e un an al părerilor”, ci că trebuie să fie unul al asumării și deciziilor, a spus consilierul onorific al premierului.
Tătaru a precizat că în această săptămână au loc discuţii pe tema vaccinării obligatorii.
”Sunt discuții la nivelul Grupului Tehnico-Științific și aceste decizii vor ajunge în CNSU, unde se va lua și o decizie finală. În continuare cred că evoluția acestei pandemii ne dă motive să spunem că anul 2021 nu mai e un an al părerilor despre pandemie. Anul 2021 și acest val 4 e al asumării și al deciziilor.
Vedem un val 4 destul de violent, în condițiile în care avem o transmitere comunitară accentuată. În acest moment, avem o creștere exponențială, avem deja aproape 1000 de pacienți în Terapie Intensivă.
La nivelul Grupului Tehnico-Științific discuții sunt în fiecare zi. Premierul va lua decizia finală care va fi transformată apoi într-o hotărâre de guvern”, a declarat Tătaru la un post TV.
Consilierul premierului a precizat că personal esențial este considerat cel din educație, sănătate, cel militar și din structurile care intră în contact frecvent și în zone de risc cu populația.
Fostul ministru o adăugat că o alternativă analizată pentru vaccinare este testarea contra-cost.
”Se discută foarte mult și se puneau ca alternative acele vaccinări care sunt gratuite, se fac pe banii statului, sau testările săptămânale care să fie pe contribuție proprie”, a mai spus Tătaru.