MENIU

Vaccinarea în România, în scădere, în timp ce cresc infectările COVID - Record negativ în ultimele 7 zile. Document

Vaccinarea a scăzut enorm în ultima săptămână, pe fondul creșterii infectărilor: Doar 457 de români au făcut prima doză

Numărul vaccinărilor în România a scăzut dramatic în ultima săptămână, potrivit ultimelor date de la Institutul Național de Sănătate Publică. Renunțarea la protecția COVID-19 vine pe fondul creșterii numărului de infectări la nivel național, în condițiile în care la nivel global a fost lansat un avertisment despre venirea unui val șase în următoarea perioadă.

În ultima săptămână doar 457 de români au ales să se vaccineze pentru prima oară, printre care doar 8 copii. În total, puțin peste 3.500 de români au fost să se imunizeze cu a doua, a treia și chiar a patra doză de vaccin anti-COVID-19.

De la începutul campaniei de vaccinare în 27 decembrie 2020, 8 milioane de români s-au vaccinat anti-COVID-19.

În ultimii doi ani,  8.131.368 s-au vaccinat cu prima doză și 8.115.862 sunt vaccinați cu scehma completă de două doze sau de o doză unică, în cazul serului de la Johnson.