MENIU

Vaccinarea copiilor, obligatorie de anul viitor. Ce păţesc părinţii care se opun imunizării

Specialiştii din Sănătate au propus un proiect privind vaccinurile obligatorii pentru copii, care include şi sancţiuni, dar este un draft care ar putea să fie finalizat, probabil, până la sfârşitul anului, a spus ministrul Sănătăţii, precizând că are amendamente legate de problema celor care refuză vaccinarea.

"Este un proiect elaborat de specialişti epidemiologi, medici de familie, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale, nu este forma finală a proiectului. Consider că acest draft trebuie luat serios în considerare, să fie dezbătut şi să fie aduse amendamente. Am şi eu amendamente legate de problema celor care ar refuza vaccinul. Dacă părinţii refuză vaccinarea, ar fi o problemă în a continua activităţii şcolare a copiilor, iar aici este o chestiune unde mai putem discuta", a spus Nicolae Bănicioiu, citat de Mediafax.

Ministrul Sănătăţii şi-a exprimat speranţa că proiectul va putea fi gata până la sfârşitul anului, după ce vor fi dezbateri, în care se pot aduce corecţiile şi completările necesare. Bănicioiu a mai spus că proiectul privind vaccinările poate fi apoi completat prin amendamentele care vor fi aduse când actul normativ va ajunge pentru dezbatere în Parlament.

Nicolae Bănicioiu a precizat că proiectul ar putea intra în vigoare, probabil, în a doua jumătate a anului viitor.