MENIU

"Vacanța mare". Propuneri șoc de la Matei Balș: bătrânii, în carantină forțată. Restricții pentru cei trecuți de 40 de ani, testări pe stradă

"Vacanța mare". Propuneri șoc de la Matei Balș: bătrânii, în carantină forțată. Restricții pentru cei trecuți de 40 de ani, testări pe stradă

Propunerea managerului Institutului Matei Balș, din Capitală, de a separa vârstnicii de familiile lor este respinsă de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Acesta a declarat, pentru Realitatea PLUS, că, cel puțin, la nivelul Ministerului, nu este agreată. Singura măsura pentru protejarea bătrânilor rămâne tot izolarea la domiciliu, care se va aplica pe perioada stării de urgenţă. 

Propunere șoc transmisă printr-un document care poartă antetul Institutului de Boli Infecțioase condus de doctorul Adrian Streinu-Cercel. Separarea bătrânilor de familii pentru o perioadă de 3 luni și izolarea totală în categoria de vârstă 40-65 de ani, dacă serviciul acestor oameni nu este esențial pentru lupta cu pandemia, sunt câteva dintre măsurile controversate propuse. De cealaltă parte, ministrul sănătății Nelu Tătaru și șeful DSU, Raed Arafat, exclud total punerea în practică a acestor idei. 

Propunerile, cuprinse într-un document de nouă pagini, poartă antetul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”. Inițiativa institutului condus de Streinu-Cercel poartă un nume ce amintește de un celebru grup de umor: Programul... „VACANȚA MARE” de prevenire a îmbolnăvirilor.

Astfel, în grupa de risc ar urma să intre și persoanele cu vârsta cuprinsă între 40 și 65 de ani. Pentru aceștia, angajatorii ar urma să organizeze un orar special. În afara orelor de program, românii din acest segment de vârstă ar fi izolați obligatoriu la domiciliu. În plus, pentru cei peste 65 de ani se recomandă izolarea totală la domiciliu, timp de 12 săptămâni, sau carantina instituționalizată. Românii peste 40 de ani ar trebui să înceapă lucrul la ora 7.30, iar cei sub această vârstă, două ore mai târziu.

Documentul cere și constituirea unui așa-zis guvern anti-pandemie, care ar emite decizii ce se vor executa în aceeași zi. Instituția ar identifica ariile de muncă esențiale vieții de zi cu zi și preluarea de către stat a serviciilor de utilități. În plus, documentul abordează și teme economice: TVA și restul taxelor să fie suspendate, iar carburantul pentru cei care merg cu mașina personală la serviciu să fie decontat prin bonuri de combustibil. De asemenea, sunt propuse testări, la întâmplare, pe străzi.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru se dezice total de astfel de propuneri.

"Sunt propuneri venite de la diferite institute cum ar fi Matei Balș, în care se punea și această propunere ca batranii sa fie de la 8 la 14 saptamani izolati tocmai pentru protectia lor. Nu! In acest moment, discutia care se pune și deciziile la Ministerul Sanatatii merg efectiv pe protectia acestora, dar in conditiile cazarii la domiciliu. Erau anumite propuneri de la diferite institute pentru întreaga vară dar, în acest moment, Ministerul Sanatatii nu ia in consideratie ca acesti batrani sa fie izolati sau dusi in anumite spatii", a spus Nelu Tătaru.

Și Raed Arafat consideră inacceptabil un asemenea plan.

"A apărut mai întâi ca fake news atribuit domnului Nelu Tătaru. Nu poți să iei persoanele în vârstă toate și să le instituționalizezi. Nu poți să le izolezi total. Poți să iei măsuri de protecție. În niciun caz să le închizi total, este imposibil", a spus Raed Arafat.