MENIU

Va începe și în România recoltarea plasmei umane pentru tratarea COVID-19

musta virgil

Începe recoltarea de plasmă de la pacienții vindecați de COVID-19 în România! Ministrul Sănătății (MS) semnează astăzi ordinul prin care este stabilit protocolul de recoltare a plasmei umane, informează Realitatea PLUS. 

"Daca ne miscam repede, in decurs de cateva zile am putea deja sa trecem la fapte. Nu exista acest protocol si nu exista in nemenclatorul serviciilor facute de catre centrele de sange aceasta fereza. Fereza fiind dupa ce s-a recoltat plasma, se recolteaza printr-o anumita metoda ca sa se concentreze proteinele din acesti anticorpi. Plasama care se va adminsitra pacientilor trebuie sa aiba concentratie foarte mare de imunoglobuline", a explicat Virgil Musta, medic primar de boli infectioase Spitalul Victor Babeș din Timișoara, la Realitatea PLUS.

Potrivit medicului, doctorii din unitatea sanitara din care face parte au vorbit deja cu pacienti care s-au vindecat, iar acestia si-au manifestat dorinta de a ajuta la vindecarea altor pacienti.

Întrebat cum se va face selecția pacienților vindecați care să participe la procesul de recoltare a plasmei umane, Musta a răspuns că acest lucru se va face "pe baza de voluntariat, cum se face si donarea de sange". 

Reamintim că ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că astăzi semnează Ordinul de Ministru prin care este stabilit protocolul de recoltare  a plasmei autoimune de la pacienţii vindecaţi de coronavirus.

„Pentru plasmafereză trebuie două protocoale, trebuie protocol de recoltare, pentru care deja este stabilit la INHT şi dăm Ordin de Ministru, iar pentru tratament încă este la nivel de studiu şi o să trebuiască să obţinem un aviz de la Comisia de ATI, Comisia de patologie şi Comisia de Boli Infecţioase, că se va face sub formă de studiu, nefiind în ţara noastră până acum acest tip de tratament. Astăzi vom da Ordinul cu protocolul de recoltare, nu ştiu şi dacă de administrare, că aici sunt discuţii între anestezişti şi infecţionişti, să vedem cât de repede vom avea şi un protocol de administrare”, a declară Tătaru.

Potrivit ministrului, până în prezent au fost aduse trei echipamente de recoltare a plasmei. Două au fost instalate de București și Iași, iar al treilea urmează să fie instalat la Timișoara. Aparatura a fost donată de o firmă privată, printr-un acord cu Ministerul Sănătății.

În total această firmă pune la dispoziție 18 aparate de plasmafereză. Donatorii vor fi voluntari şi vor dona plasmă doar după ce li se va face un test care să arate prezenţa anticorpilor în sânge.

Titlul de donator îl pot avea doar persoanele vindecate de CO-VID19.