MENIU

Utilizarea unor somnifere crește riscul de a dezvolta o boală gravă

Utilizarea pe termen lung a unor somnifere sau medicamente împotriva anxietății din familia benzodiazepinelor (tranchilizante minore) poate crește semnificativ riscul de a dezvolta maladia Alzheimer, potrivit unui studiu franco-canadian publicat miercuri, informează agenția AFP, potrivit AGERPRES.

Timp de șase ani, cercetătorii au studiat 1.796 de cazuri de Alzheimer dintr-un program de asigurare medicală canadian pe care le-au comparat cu aproximativ 7.000 de persoane având o stare bună de sănătate.

În studiul publicat de British Medical Journal, se arată că administrarea timp de peste trei luni a benzodiazepinelor se asociază unui risc crescut de Alzheimer putând ajunge la 51 la sută.

Asocierea a fost legată mai ales de durata expunerii și a fost mai importantă în cazul utilizării benzodiazepinelor având o durată lungă de acțiune.

Autorii studiului, printre care se numără cercetători de la INSERM și de la Universitatea din Montreal au subliniat că rezultatele "consolidează suspiciunea unei legături directe posibile" între benzodiazepină și boala Alzheimer, chiar dacă această legătură nu a fost încă confirmată.

Potrivit lor, benzodiazepinele constituie "instrumente incontestabil valoroase pentru tratarea tulburărilor de anxietate și de insomnie temporară", însă adaugă că tratamentele ar trebui să fie de scurtă durată și "să nu depășească trei luni".

Rezultatele studiului sunt în concordanță cu avertizările emise de autoritățile sanitare din mai multe țări împotriva folosirii benzodiazepinelor, în special la vârstnici, datorită efectelor secundare de ordin cognitiv.

Este și cazul Franței, unde agenția medicamentului ANSM a criticat în ianuarie durata prea mare a tratamentelor, în cazul unor pacienți care au luat aceste medicamente timp de mai mulți ani, în ciuda riscurilor neuropsihiatrice sau de dependență.

Potrivit ANSM, 11,5 milioane de francezi s-au tratat, în 2012, cel puțin o dată cu benzodiazepină, dintre care 7 milioane de persoane pentru anxietate și 4,2 milioane de persoane pentru tulburări de somn, mai notează AFP.

Mai multe articole despre:
creşte risc boala gravă dezvolta