MENIU

USR nu a avut noroc, nici de data aceasta. Moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei - respinsă

Ministrul Sorin Cîmpeanu. Sursa foto: Facebook

Camera Deputaţilor a respins, marţi, moţiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. S-au înregistrat 60 voturi pentru moţiune, 186 contra şi două abţineri.

Moţiunea simplă, intitulată "Ministru. Dezastru. Educaţie fără viitor" şi semnată de 52 de deputaţi USR, a fost dezbătută de deputaţi în şedinţa de luni.

Ministrul Educației răspunde punctual fiecărei acuzații din moțiune. Referitor la programul masă caldă în școli i s-a reproșat în textul moțiunii:

“În tot mandatul, nu a reușit să mai adauge măcar o școală în plus în programul-pilot „Masă caldă în școli”, după ce a amânat prelungirea lui în 2021, când ordonanța de prelungire a venit abia în august, iar normele de implementare au venit abia la finalul anului. Iar acum, ne vântură pe sub ochi decizia de a demara un așa-zis program „integrat” de masă sănătoasă, improvizat mai degrabă din mai multe programe din fonduri europene, la fel cum a încercat să ne păcălească și cu bugetul „global” al educației regăsit pe la alte ministere”, acuză inițiatorii moțiunii.

Cum se apără ministrul Sorin Cîmpeanu

“În 2016 programul Masa Caldă avea o finanțare de 35 milioane lei, în anul 2022, ordonanța de urgență agreată la nivelul Guvernului disponibilă pe site-ul Ministerului Educației, ne arată o finanțare de 354,9 milioane de lei. În măsura în care dumneavoastră reușit să demonstrați într-o manieră credibilă că 35 milioane pe care l-ați acordat în 2016 sunt mai mult decât 354 milioane din 2022, sunt de acord cu dumneavoastră că programul Masa Caldă merge prost”, a spus ministrul, scrie edupedu.ro

Sorin Cîmpeanu a amintit și de grupul interministerial privind extinderea programului Masă Caldă în școli. 

“La nivelul Guvernului premierul a decis constituirea unui grup de lucru din mai multe ministere: ministerul Educației, al Agriculturii, ministerul sănătății, finanțelor, și ministerul investițiilor și proiectelor europene. 

Acest grup de lucru are sarcina de a integra (și cum se pare că în accepțiunea dumneavoastră înseamnă struțocămilă) toate resursele în așa fel încât să extindem programul masă în școală, pentru că masa poate să facă diferența pentru mulți părinți între a-ți trimite și a nu-ți trimite copilul la școală, până la 1 milion de elevi cu finanțare de peste 1 miliard euro, în perioada 2022-2027. Ministerul Educației a făcut un prim pas important prin alocarea a 354 de milioane de lei finanțare. Ministerul agriculturii pregătește un pas și mai important. 

“Am crescut la 300 de școli programul, o afirmație din moțiune că nu am crescut în nicio școală.”

“Ați spus de asemenea că ne adresăm doar unor copii, celor de gimnaziu și că îi lăsăm pe cei de învățământ primar. Am savurat gluma dumneavoastră. Vă aduc la cunoștință că nu ai cum se suprapui finanțare europeană peste același grup țintă. Din acest motiv, PNRR, prin programul PNRAS vizează finanțarea asigurării unei mese pentru elevii de gimnaziu. Un număr de 190.000 in 1415 scoli deja selectate, și un total de peste 300.000 de elevi. 

Nu poți să finanțezi de două ori elevii de gimnaziu din fonduri europene. Avem POEO (programul operational de educație și ocupare) care vizează finanțarea elevilor din clasele primare. Peste aceste două resurse europene avem OUG pe care v-am anunțat-o acum cu masa caldă care vizează elevii din învățământul primar și gimnazial,” a mai explicat ministrul. 

“În 2016 programul Masa Caldă avea o finanțare de 35 milioane lei, în anul 2022, ordonanța de urgență agreată la nivelul Guvernului disponibilă pe site-ul Ministerului Educației, ne arată o finanțare de 354, 9 milioane de lei. În măsura în care dumneavoastră reușit să demonstrați într-o manieră credibilă că 35 milioane pe care l-ați acordat în 2016 sunt mai mult decât 354 milioane din 2022, sunt de acord cu dumneavoastră că programul Masa Caldă merge prost”, a spus ministrul.

Ce îi reproșează USR prin moțiune

Moţiunea simplă a fost intitulată “Ministru. Dezastru. Educaţie fără viitor” şi a fost semnată de 52 de deputaţi USR. Fiecare capitol are un subtitlu în care ministrul este numit „corigent la”, fiind enumerate criticile principale. Deputaţii USR au susţinut, în moţiune, că Sorin Cîmpeanu este singurul responsabil de “dezastrul învăţământului din România”.

Textul moțiunii a fost publicat pe pagina senatorului USR Ștefan Pălărie 

“Sfârşitul de an şcolar este, pentru toţi cei implicaţi în învăţământ, momentul în care tragem linie în catalog. A venit clipa unui bilanţ serios pentru au sector care are acelaşi om la cârmă începând din decembrie 2020. Ministerul Educaţiei a fost condus neperturbat de Sorin Mihai Cîmpeanu. De aceea, domnia sa este singurul responsabil pentru dezastrul în care se afundă învăţământul din România. Nimic nu ne poate şterge din minte momentul în care, cu o indiferenţă asumată, Sorin Cîmpeanu declara public că învăţământul românesc a ajuns la ‘un minim istoric’”, se arată în moţiunea simplă.

Deputaţii USR susţin că Sorin Cîmpeanu “are corigenţe pe linie la toate materiile din portofoliul Ministerului”.

“Aşa cum ştie toată lumea care a trecut prin şcoală, la trei corigenţe rămâi repetent. Ministrul Cîmpeanu nu are o corigenţă, nu are nici trei. Are corigenţe pe linie la toate materiile din portofoliul Ministerului Educaţiei. Cu toate acestea, corigentul Cîmpeanu nu se teme că va fi repetent sau – cine ştie – exmatriculat. De ce? Pentru că, aşa cum s-ar spune în şcoală, are pile la director”, se mai menţionează în text.

În moţiune se arată că ministrul este corigent la alocarea bugetară, educaţia fiind la un minim istoric

USR susţine că, în 2022, bugetul Educaţiei este 2,28% din PIB, aproape jumătate cât a promis Cîmpeanu în noiembrie 2021.

Alocarea bugetară: „Am fost anul trecut la 3,6% din PIB și îmi propun să avem minimum 4% din bugetul pe anul viitor pentru Educație”, spunea ministrul Cîmpeanu la audieri, în luna noiembrie 2021. Și, în 2022, ca procent din PIB, avem un minim istoric, aproape jumătate din cât promitea: 2,28%. La 3,7% din PIB, Miclea îşi depunea demisia de onoare, la 2,28%, Sorin Mihai Pristanda a început să adauge la bugetul Educației și ce a găsit prin alte ministere și ar putea părea, măcar forțat, că ține de învățământ.

Cîmpeanu este cel responsabil pentru menținerea educației în zona de subfinanțare cronică, pentru că părinții completează necesarul școlii cu contribuții la fondul clasei, iar învățătorii și profesorii cumpără deseori materiale didactice pe banii lor, și așa puțini”, scriu autorii.

Salarizarea profesorilor: „Salariile profesorilor nu sunt nici în acest an la nivelul prevăzut de Legea salarizării unitare din 2017. Prin OUG 130 din decembrie 2021, mărirea salarială nu a mai respectat nici măcar treptele de câte un sfert, s-a ajuns la câte o optime din ce li s-a promis profesorilor. Ce urmează în acest ritm? Să se acorde o mărire de o șaisprezecime din diferența prevăzută de lege? Vor ajunge ordonanțele de prorogare ale drepturilor salariale să fie scrise pe portativ”, arată USR în moțiune.

Transportul elevilor: „Nici în 2021, nici în 2022, transportul judeţean al elevilor către şcoală nu a fost și nu este gratuit, aşa cum prevede legea. OUG 50/2021, menită să „rezolve” transportul elevilor între localitatea de domiciliu și cea în care se află unitatea de învățământ, este un act bulversant, iar limitele de decont sunt departe de orice realitate – „nu mai mult de 30 de lei/lună pentru distanța de 3 kilometri”. Pentru 20 de zile de şcoală, înseamnă un leu şi cincizeci de bani dus-întors pe distanța minimă”, potrivit inițiatorilor, care mai scriu că „cineva să îi spună ministrului Cîmpeanu că nu pandemia i-a îndepărtat pe copii de școală, ci dezastrul din reglementarea transportului, așa cum semnalează nenumărate asociații de elevi care strigă din răsputeri la porțile închise ale ministerului”.

Parlamentarii USR critică și programul de reducere a abandonului școlar, pentru care școlile selectate deja nu au primit niciun ban încă: „Primim o sumă de 543 de milioane de euro, bani europeni nerambursabili, pentru finanțarea programului de combatere a abandonului şcolar în 2.500 de unităţi de învăţământ. Hotărârea de Guvern a fost adoptată, cu artificii, probabil, pe… 31 decembrie 2021. Ministrul Cîmpeanu va veni să vă spună că implementarea a fost un succes, că peste 1.400 de școli cu risc mare de abandon școlar au fost selectate în martie să primească finanțare în program. Suntem în iunie, au văzut vreun ban?”