USR, atacat dur de partidul lui Tăriceanu pentru oferta făcută lui Kovesi
Președintele USR Dan Barna a declarat marți că a avut un "schimb de mesaje" cu fosta șefa a DNA, Laura Codruța Kovesi, pe care a invitat-o în partid, iar aceasta i-a răspuns că vor putea sta de vorbă când se va întoarce din concediu.
Dan Barna a precizat că, dacă partidul decide să o susțină, în cazul în care aceasta decide să renunțe la cariera de procuror și să se înscrie în USR, poate fi un candidat la prezidențiale.
La scurt timp după acest anunț, liderii ALDE, partidul condus de la Călin-Popescu Tăriceanu, au ieșit la atac și au acuzat USR că este "partidul creat de sistem".
"Din momentul în care purtătorul de cuvânt al președintelui Iohannis a anunțat că acesta a semnat decretul de revocare a fostei șefe a DNA, prietenii politici ai doamnei Kovesi au intrat în alertă. Unii nu știu cum să o mai ridice în slăvi, iar aici nu pot să nu îl nominalizez pe lingușitorul numărul I al lui Kovesi și al sistemului ocult, Dacian Cioloș, în vreme ce alții se dau de ceasul morții să îi găsească acesteia un locșor călduț unde să se retragă. Colacul de salvare pentru Kovesi a fost aruncat la câteva ore după revocarea din funcție de către președintele USR, partidul care îi propune fostei șefe a DNA să se implice politic și, nici mai mult, nici mai puțin, să devină contracandidatul lui Klaus Iohannis în alegerile prezidențiale. Prin această invitație, USR tinde să confirme zvonurile care circulă în spațiul politic, potrivit cărora este un partid creat de sistem", se arată într-o declarație de presă a vicepreședintelui ALDE, deputatul Andrei Gerea.
Potrivit acestuia, gestul lui Dan Barna arată că s-a rupt lanțul de iubire dintre gruparea USR – Cioloș – Kovesi și gruparea lui Iohannis și a început un război fratricid pentru a fi în grațiile sistemului paralel.
"USR își reafirmă statutul de partid aservit instituțiilor de forță, șefilor acestor instituții, un simplu instrument pe care statul paralel îl are pe scena politică. Nimic însă nu mai miră, având în vedere că USR a fost apărătorul loial al lui Kovesi, chiar și în momentele în care aceasta a încălcat grav Constituția României și legile acestei țări. Pentru USR nu contează apărarea statului de drept, apărarea democrației, ci pentru ei contează mai mult apărarea Codruței Kovesi și a sistemului pe care ea îl reprezintă", mai spune Gerea.
Subalternul lui Tăriceanu consideră că, prin tot ceea ce fac, reprezentanții USR se decredibilizează ca formațiune politică, "ei nefiind altceva decât niște simpli executanți ai ordinelor pe care le primesc. Indiferent cât de ridicoli sunt în spațiul public, cei din USR sunt gata să se sacrifice".