Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat retragerea sprijinului partidului pentru Elena Lasconi, după ce aceasta a declarat că a votat „DA” la referendumul pentru familie. Elena Lasconi era prima pe lista USR pentru alegerile europarlamentare. Într-o postare pe Facebook, Cătălin Drulă a precizat că înlocuirea Elenei Lasconi va fi oficializată în aceeași seară.
Am certitudinea că Elena a înțeles că întreaga discuție publică din ultimele 24 de ore, împreună cu situația personală devenită publică, afectează campania și concentrarea USR pe lupta cu monstrul PSD-PNL. Elena va continua să muncească pentru câmpulungeni și va avea sprijin pentru a face performanță în administrație.
USR are de dus o luptă grea și importantă în 2024. Astăzi, mai mult decât oricând, România are nevoie de o alternativă de dreapta și de soluții liberale.
În fața unei guvernări corupte și a isteriei extremiste, avem cu toții nevoie de o schimbare reală. Vom continua să muncim zi de zi pentru a construi această schimbare”, a scris președintele USR pe pagina sa de socializare.
Elena Lasconi se confruntă cu un scandal de proporții după ce a declarat public că a votat în favoarea familiei tradiționale la referendum, ceea ce a generat reacții neașteptate din partea propriei fiice. Aceasta sa a făcut publice mesaje dure la adresa mamei sale pe platforma Instagram, acuzând-o de hipocrizie și de ignoranță în fața problemelor sociale ale societății.
„Sunt aici să vorbesc despre mama mea, Elena Lasconi, candidat USR la europarlamentare. Am citit știrile de astăzi, însă sunt în continuare în șoc și absolut dezgustată să aflu că mama mea a votat «DA» la referendumului Coaliției pentru Familie pentru a susține așa-zisa familie tradițională între un bărbat și o femeie”, a afirmat
Oana Lasconi, într-un mesaj pe Instagram.
„Nu pot să descriu durerea pe care o simt nu numai ca fiica ei, însă și ca un membru al acelei comunități. Sunt absolut dezgustată, dezamăgită și șocată. Nu-mi vine să cred că persoana pe care am susținut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă. Nu am cuvinte. Nu m-aș fi așteptat la așa ceva niciodată, nu m-aș fi așteptat ca ea să fi militat vreodată pentru drepturi egale. Nu a părut vreodată pasionată de acest subiect, însă sunt șocată să aud că a votat «DA» pentru modificarea Constituției într-un mod jegos și discriminatoriu. Mă doare sufletul, inima și am palpitații de câteva ore”, a completat fiica primarului din Câmpulung Muscel.
„Nu susțin un astfel de om pentru alegerile europarlamentare sau prezidențiale, deși știu că este favorita multora pentru acel rol. Sufăr foarte mult și nu-mi vine să cred. Consider că dacă ești creștin și crezi în legea iubirii ar trebui să lupți pentru drepturi egale, pentru ca fiecare om să poată să-și aleagă calea și să-și poată forma o viață fericită și liniștită”, a mai afrimat Oana Lasconi.