Ursula Von der Leyen remarcă progresele făcute de Rep. Moldova către aderarea la UE. Noi măsuri de sprijin
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a lăudat, miercuri, la Chişinău "progresele enorme" făcute de Republica Moldova în reformele necesare unei viitoare aderări la UE şi a anunţat un nou pachet de măsuri de sprijin, relatează agenţiile.
"Este impresionat să vedem cum, în pofida tuturor presiunilor, (Republica) Moldova avansează rapid şi într-o manieră calitativă", a spus Ursula von der Leyen la o conferinţă de presă comună cu preşedinta Maia Sandu, cu o zi înaintea summitului "Comunităţii Politice Europene" (CPE), care se va desfăşura joi în apropiere de Chişinău, relatează agențiile internaționale, citate de Agerpres.
Ea a promis creşterea semnificativă a personalului delegaţiei UE la Chişinău pentru "a ajuta la implementarea reformelor".
"Mesajul meu către poporul Moldovei este că vă susţinem!", a mai spus şefa Comisiei Europene, care a anunţat reducerea tarifelor de roaming între UE şi Republica Moldova, un ajutor de 100 de milioane de euro destinat sistemului energetic al acestei ţări, fonduri pentru sistemul de transport şi extinderea asistenţei economice pe termen lung.
Republica Moldova şi Ucraina au primit în 2022 statutul de ţări candidate la UE. Deschiderea negocierilor de aderare este următorul pas în îndelungatul proces. Comisia Europeană va formula în octombrie recomandări la acest capitol, înainte ca statele membre să se pronunţe în decembrie.
Summitul "Comunităţii Politice Europene" reuneşte joi la Castelul Mimi, unde se află o vinărie celebră, cele 27 de state membre ale UE, plus zece ţări din vecinătatea blocului comunitar. Vor participa de asemenea preşedinţii principalelor instituţii ale UE, respectiv Comisia, Consiliul European şi Parlamentul European.
"Prezenţa celor 50 de lideri politici europeni la Bulboaca este un mesaj foarte clar că Moldova nu este singură. Nu este singură nici vecina noastră Ucraina, care mai bine de un an şi trei luni ţine piept cu eroism şi curaj invaziei barbare a Rusiei", a declarat Maia Sandu la conferinţa de presă comună cu şefa Comisiei, potrivit Moldpres.
"Faptul că a doua reuniune a Comunităţii Politice Europene are loc aproape de graniţa cu Ucraina este o dovadă a unei unităţi tot mai puternice pe continentul european. Ţările libere s-au unit pentru a proteja dreptul la viaţă şi libertate a unui popor. Cetăţenii noştri s-au unit şi ei pentru a fi alături de ucraineni şi pentru a spune răspicat că popoarele noastre doresc să trăiască demn acasă şi să-şi decidă singuri soarta", a continuat Sandu.
'"Mâine vom spune cu mândrie: 'Bun-venit, Europa, la noi acasă!'. Întreaga Europă se adună la Bulboaca - un sat frumos din ţara noastră - să discute despre securitate, energie şi despre o Europă mai bine conectată şi mai prosperă. Este o onoare pentru noi să fim gazda summitului Comunităţii Politice Europene, la care participă 50 de preşedinţi, prim-miniştri şi înalţi oficiali ai Uniunii Europene. Moldova are mulţi prieteni, care sunt alături de noi şi ne susţin în aspiraţia ce uneşte cetăţenii noştri - de a construi o Moldovă europeană acasă'", a mai spus ea.