MENIU

Urmărit internațional pentru trafic de minori, depistat la Ostrov

Urmărit internațional pentru trafic de minori, depistat la Ostrov

Un bărbat căutat de autorităţile române pentru executarea unei pedepse privative de libertate, a fost prins  de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov, relatează realitateadeconstanta.net.

În data de 14.09.2020, în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, judeţul Constanţa, pe sensul de intrare în România, s-a prezentat pe jos un bărbat în vârstă de 27 de ani.

În urma verificărilor poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele acestuia era emis de autorităţile române un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunilor de înșelăciune, fals în declarații, trafic de minori și aderare la un grup infracțional organizat, având de executat 3 ani și 10 luni de închisoare.

Bărbatul a fost predate unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călărași, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Mai multe articole despre:
urmarit international traficant minori