Urmărire în trafic a doi motociclişti care nu au oprit la semnalul poliţiştilor rutieri. Un poliţist a fost rănit de unul dintre vehicule. Motocicliştii au fost identificaţi, unul dintre ei era drogat
Un poliţist de la Poliţia rutieră Ilfov a fost rănit în timpul unei acţiuni derulate în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a făcut semnal de oprire către doi motociclişti care nu au tras pe dreapta pentru control. Ulterior incidentului, maşina poliţiei a plecat în urmărirea celor doi, care au reuşit să scape despărţindu-se şi circulând cu viteză foarte mare. Sâmbătă, cei doi au fost identificaţi, testele arătând că unul dintre ei consumase droguri.
Incidentele au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02:50 în timp ce poliţiştii rutieri din Ilfov desfăşurau o acţiune pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.
Poliţiştii rutieri au efectuat semnal regulamentar de oprire pentru două motociclete, care se deplasau pe DN1A, dinspre Crevedia în direcţia Bucureşti însă aceştia nu au oprit.
„Unul dintre cei doi motociclişti, iniţial a redus viteza de deplasare, iar când a ajuns în apropierea poliţistului a efectuat manevre stânga-dreapta şi a mărit viteza, împrejurare în care l-a acroşat pe poliţistul respectiv, după care ambii motociclisti au fugit de la locul faptei. Imediat, poliţiştii au efectuat activităţi specifice pentru depistarea şi identificarea celor doi motociclişti. Astfel, poliţiştii au procedat la urmărirea motocicliştilor, care la un moment dat şi-au continuat deplasările pe străzi diferite, context în care echipajul de poliţie a continuat urmărirea motocicletei care îl acroşase pe poliţist, însă a pierdut-o din raza vizuală din cauza vitezei foarte mari, cu care se deplasa a motocicleta”, informează Poliţia judeţeană Ilfov.
Poliţistul lovit de unul dintre motociclişti a fost dus la spital cu o ambulanţă, rămânând internat.
Colegii săi i-au identificat şi depistat pe cei doi motociclişti. Ambii au fost testaţi cu aparatele alcooltest şi drug test, stabilindu-se faptul că al doilea motociclist a prezentat un rezultat pozitiv la consumul de substanţe psihoactive.
„În cauză au fost deschis un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, urmărirea penală fiind în competenţa exclusivă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea” precizează IPJ Ilfov.
În cazul celui de-al doilea motociclist a fost deschis dosar de urmărire penală pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.