MENIU

Unul dintre patronii Colectiv contestă sentința: „Decizia este nedreaptă”

Costin Mincu, unul dintre cei trei patroni ai clubului Colectiv Foto: Inquam Photos/Liviu Florin Albei

Costin Mincu, unul dintre patronii clubului Colectiv, consideră că decizia tribunalului,prin care este condamnat la 11 ani și opt luni de închisoare, este una „nedreaptă”. Mincu spune că nu au fost administrate toate probele, potrivit Mediafax. 

 

Costin Mincu a mai spus că va contesta decizia Tribunalului București la Curtea de Apel, unde speră ca judecătorii să administreze toate probele și să audieze inclusiv experții procuraturii, potrivit Mediafax.

„O consider nedreaptă (decizia, n.r), sper că în apel judecătorii care vor judecă să administreze toate probele, nu așa cum a făcut domnul judecător Bălănescu. Și mai mult decât orice, sper să fie audiați experții procuraturii. Adică, mă refer la experții, experții INSEMEX și la experții pe disciplina în construcții pe care domnul judecător a decis să nu ii audieze, în cursul dosarului”, a spus Mincu.

Tot el a precizat și că acest proces, deși a început în urmă cu patru ani, a durat, practic, doar 14 luni și a completat spunând că un dosar de „amplitudinea asta nu se poate rezolva în 14 luni”.

„Eu o să vă mai spun că, deși în opinia publică circulă acest lucru, că procesul a durat patru ani. El a început acum patru ani, dar practic procesul a durat 14 luni, din momentul în care domnul judecător Bălănescu a preluat dosarul după ce primul judecător s-a pensionat și până când a dat sentința, a durat 14 luni. Convingerea mea este că un dosar de amplitudinea asta nu se poate rezolva în 14 luni. Cu tot respectul pentru domnul judecător, noi o să contestăm decizia și o să vedem exact ce se va întâmpla în apel”, a declarat patronul Colectiv.

Acesta a menționat și faptul că nu consideră decizia Tribunalului a fi una justă, motivând că, dacă ar fi considerat că are vreo vinovăție „în dezastrul acesta teribil”, ar fi pledat vinovat.

„Atâta timp cât am pledat nevinovați, nu o consider deloc justă. Dacă aș fi considerat că am o vinovăție în dezastrul acesta teribil, aș fi pledat vinovat. Dar acuzațiile care ni se aduc de către procurori, noi le considerăm a fi false, pentru că nu noi am construit clubul, a fost o firma de construcții care a construit acel club, nu ne-am autorizat noi, ne-a autorizat Primăria, nu ne-am controlat noi, ne-a controlat ofițerii ISU”, a mai spus Mincu.

„Deci toată responsabilitatea care se pune pe umerii noștri, din punctul de vedere al neconformității spațiului, din punctul nostru de vedere, nu stă pe umerii noștri, pentru că atâta timp cât statul îți verifică, îți controlează și îți autorizează spațiul în care ai o afacere, din punctul nostru de vedere statul trebuie să poarte toată responsabilitatea”, a precizat Costin Mincu.

Luni au fost pronunțate primele condamnări în dosarul #Colectiv, după patru ani de la tragedie.

În proces s-au cerut daune record, de ordinul a sute de milioane de euro și sunt acuzații de ucidere și vătămare din culpă, dar și de abuz în serviciu.

Potrivit deciziei Tribunalullui București,  Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4, a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare, iar cei trei patroni ai clubului Colectiv la 11 ani și 8 luni fiecare. Cea mai mare pedeapsă a primit-o patroana firmei de artificii: 12 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

Soluţia nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti. 

Primele condamnări în dosarul #Colectiv! Piedone - 8 ani și 6 luni de închisoare; patronii clubului - 11 ani și 8 luni de închisoare

Mai multe articole despre:
Colectiv sentinte Costin Mincu decizie contestare probe