Unul dintre fiii lui Sile Cămătaru a fost reținut pentru 24 de ore
Daniel Vasile Balint, unul dintre fiii lui Vasile Balint, alias Sile Cămătaru, a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzația de conducere pe drumurile publice cu permisul suspendat și părăsirea locului accidentului.
Pe numele fiului lui Sile Cămătaru a fost întocmit dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5, sub acuzațiile de conducere a unui autovehicul fără permis și părăsirea locului accidentului, fapte comise la data de 11 aprilie 2019 și 9 noiembrie 2019.
Potrivit Poliției, pe data de 11 aprilie 2019, Daniel Vasile Balint a condus autovehiculul proprietate personală, pe o stradă din București, deși avea permisul suspendat.
De asemenea, la data de 9 noiembrie 2019, Daniel Vasile Balint, aflat la volanul autoturismului marca BMW, a accidentat un bărbat, pe trecerea de pietoni, și a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organelor de ordine. Și de această dată, Daniel Vasile Balint conducea, deși avea permisul suspendat, conform Pro Tv.
Daniel Vasile Balint va fi prezentat Pachetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 în vederea luării măsurii arestării preventive.