Unul dintre copiii răniți în accidentul din Bistrița Năsăud a murit
O adolescentă, în vârstă de 16 ani, accidentată grav în incidentul rutier de pe DN 17, în Tureac, județul Bistrița-Năsăud, a murit în cursul nopții de vineri spre sâmbăta, la Spitalul de Urgență din Bistrița, unde a fost operată. Tânărul care a produs accidentul este și el internat, însă în comă alcoolică.
Trei dintre cele şase victimele accidentului produs de un tânăr de 16 ani au multiple traumatisme craniene şi toracice, cu rupturi de ficat, splină şi rinichi. Alte trei copile sunt rănite, dar starea lor este stabilă, scrie Mediafax.
În cursul dimineţii, una dintre tinere, în vârstă de 16 ani, a murit. Ea făcea parte din primul grup de colindători pe care l-a lovit adolescentul care conducea băut şi fără permis.
„În timp ce conducea o autoutilitară, în stare vădită de ebrietate, pe direcţia de mers spre Vatra Dornei a accidentat două persoane care circulau în calitate de pieton. Cele două persoane, de 36 de ani, respectiv 16 ani, ambele din localitate au fost transportate la spital, însă, din păcate, în cursul nopţii, tânăra de 16 ani a decedat. Conducătorul auto şi-a continuat deplasarea până în localitatea Mureşenii Bîrgăului, unde a accidentat alte trei persoane minore, care circulau în calitate de pieton după care şi-a continuat deplasarea prin localitatea Mureşenii Bîrgăului unde a mai accidentat un pieton, o minoră, de 14 ani, din localitate, care circula pe acostament”, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, potrivit sursei citate.
Adolescentul care a provocat accidentul este şi el internat la spital, în comă alcoolică, fiind supravegheat de poliţişti.
„Acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar din verificările efectuate a rezultat faptul că autoutilitara avea autorizaţia de circulaţie expirată. Tânărul vinovat de producerea accidentelor se află la spital, în custodia poliţiştilor, iar în cursul zilei de astăzi (sâmbătă – n.r.) urmează a fi reţinut pentru 24 de ore şi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă”, a mai spus Sîrb.
Şase copii au fost răniţi, vineri seara, în zona localităţii Tureac, judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce un şofer băut şi fără permis a intrat cu maşina în trei grupuri de colindători, apoi a fugit. Acesta a fost identificat de poliţişti la scurt timp.