UNIVERSITATEA FĂRĂ BAC: Încep înscrierile tinerilor fără diplomă de BAC
Ministerul Educaţiei a deschis porţile universităţilor pentru tinerii fără diploma de Bacalaureat: începând de ieri, universităţile îi pot înscrie pentru acest an şcolar la cursuri şi pe cei care nu s-au prezentat la BAC sau care l-au picat.
Ministerul Educaţiei a publicat în Monitorul Oficial metodologia de organizare a colegiilor care primesc absolvenţi de liceu fără bacalaureat, adică actul de care universităţile mai aveau nevoie pentru a începe înscrierile.
Unele universităţi private au anunţat deja că, daca un cursant ia bacalaureatul după primul an de colegiu, îl trec direct în anul II de Facultate, scrie hotnews.ro.
Ministerul Educatiei a publicat în Monitorul Oficial metodologia de care universităţile mai aveau nevoie pentru a începe efectiv să înscrie la cursuri tineri fără diplomă de Bacalaureat. Astfel, marţi seară, pe 9 septembrie, în Monitorul Oficial a apărut Ordinul nr. 4.542 din 8 septembrie 2014 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea şi funcţionarea învăţământului terţiar nonuniversitar, organizat la nivelul colegiilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, în anul şcolar 2014-2015. Ordinul este semnat de către ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi de către secretarul de stat pe cercetare, Tudor Prisecaru.
Metodologia prevede ca aceste colegii vor avea o durată de 1-3 ani, "în funcţie de complexitatea calificării şi de numărul de credite dobândite".