MENIU

Universitatea de Arte, decizie controversată: lucrările realizate de studenți devin bunurile acesteia

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că se alătură demersurilor întreprinse de către studenții Universității Naționale de Arte din București și solicită revocarea deciziei luate de universitate, prin care lucrările artistice realizate de studenți la facultate „sunt considerate bunuri aflate în proprietatea universității” și, în plus, dacă ajung să fie vândute, UNArte „va stabili o cotă procentuală de 30% din prețul vânzării, care va fi virată autorului”.

Potrivit comunicatului ANOSR, în cadrul ședinței de Senat a UNArte din data de 15.04.2021, forul decizional a adoptat două decizii vădit abuzive:

„Lucrările cu caracter didactic artistic realizate de către studenți în atelierele de creație sub îndrumarea profesorilor coordonatori (titulari sau asociați) din cadrul Universității Naționale de Arte din București pe parcursul întregului ciclu universitar de licență și master, sunt considerate bunuri aflate în proprietatea universității. UNArte își rezervă dreptul de a utiliza aceste lucrări în expoziții, evenimente de promovare etc. În cazul în care o lucrare se va vinde, UNArte va stabili o cotă procentuală de 30% din prețul vânzării, care va fi virată autorului.”

Astfel, universitatea a hotărât modificarea Art. 9 din Regulamentul de activitate profesională al studenților UNArte pentru anul universitar 2021-2022, dorind să introducă în cadrul acestui regulament regimul de proprietate prezentat mai sus. Din informațiile obținute, prima parte a acestei decizii, fără ipoteza vânzării, fusese deja introdusă pentru contractele de școlarizare din acest an universitar, susține organizația de studenți.

„Prin aceste modificări, universitatea își arogă în proprietatea sa bunurile create de către studenți în virtutea acestei calități. Modificarea este una absolut incorectă, având în vedere că, în fapt, contribuția esențială în realizarea acelor bunuri aparține studenților, în calitate de autori ai creațiilor și nu universității care dorește să preia în deplină proprietate aceste bunuri. Faptul că universitatea dorește expunerea acestor creații este just, dar acest motiv nu presupune transferarea dreptului de proprietate în favoarea universității. De altfel, chiar universitatea se contrazice, recunoscând o cotă de coproprietate de 30% a studenților la vânzare și așa incorectă și inegală față de reala contribuție a studentului, după ce clamează proprietatea exclusivă a creațiilor studenților”, spune ANOSR. 

„Mai mult decât atât, de multe ori, studenții au declarat că, în realizarea lucrării, aceștia utilizează materiale achiziționate de ei înșiși. În același timp, universitatea primește deja echivalentul contribuției proprii în crearea bunurilor studenților, fie prin taxa de studiu achitată de student, fie prin subvenția de la bugetul de stat, în funcție de coeficienții de cost corespunzători, tocmai pentru contribuția pe care o are în sprijinirea studentului pe parcursul actului educațional”, continuă aceștia.

„Astfel, subliniem că un alt câștig în urma creației artistice a studentului se dovedește a fi nejustificată și o îmbogățire injustă”, mai afirmă ANOSR.

Potrivit ANOSR, „în conformitate cu prevederile art. 11, lit. g) din Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3666/2012 privind adoptarea Codului Drepturilor și Obligațiilor Studentului, studenții au "drepturi de autor şi de proprietate intelectuală pentru rezultatele obţinute prin activităţile de cercetare-dezvoltare, creaţie artistică şi inovare, conform legislaţiei în vigoare şi Cartei universitare şi eventualelor contracte între părţi".

„Prin urmare, de la bun început conchidem că nu este posibilă reglementarea regimului drepturilor de autor printr-un regulament, fiind valabilă doar reglementarea prin Carta universitară. De asemenea, luarea în proprietate a bunurilor create de studenți nu se poate realiza nici prin contractul de școlarizare, întrucât legiuitorul se referă la „eventuale” contracte, ori contractul de școlarizare este un contract încheiat în mod imperativ între părți (universitate și student)”, mai spune ANOSR. 

Având în vedere tensiunile create pe rețelele de socializare și în comunitatea culturală, referitor la modificarea Contractului de studiu și a Regulamentului de activitate al studenților, Universitatea Națională de Arte din București face următoarele precizări:

„I. Art.12. cu punctul d) ”lucrările cu caracter didactic artistic realizate de către studenți în atelierele de creație, sub îndrumarea profesorilor coordonatori (titulari sau asociați) din cadrul Universității Naționale de Arte din București, pe parcursul întregului ciclu universitar de licență și master, sunt considerate bunuri aflate în patrimoniul universității. UNARTE își rezervă dreptul de a utiliza aceste lucrări în expoziții, evenimente de promovare, precum și de a le comercializa.”, la care se face referire, a fost conceput cu scopul de a proteja instituția, în relația cu parteneri externi, cu privire la taxele de reproducere, drepturi de autor etc. Exercitarea acestui drept este limitat doar la expunerea, promovarea și, eventual, comercializarea, cu acordul autorului pe parcursul perioadei de studiu.
    
Universitatea Națională de Arte nu intenționează să preia în proprietate efectivă lucrările studenților săi.
    
II. Universitatea Națională de Arte din București nu are ca obiectiv colectarea și comercializarea operelor de artă ale studenților. Articolele vizate, respectiv art. 12. alin. d și art. 9. alin. g, care stabilește procentul 30%, face referire la contractele ocazionale inițiate și desfășurate prin universitate. Comerțul în regim de consignație sau galerie nu intră în obiectivele universității. În opinia noastră, în condițiile actuale, pe fondul unei piețe de artă slab dezvoltată cantitativ și calitativ, acest lucru este dificil de realizat.
    
Pe de altă parte, punem în evidență faptul că orice tranzacție financiară, în cazul de față a lucrării de artă, nu se poate face fără un acord scris al autorului. Semnarea acestui acord rămâne la latitudinea autorului.
    
Totodată, precizăm că art.12. alin. d se regăsește în contractele de studii semnate de către studenți pentru anul universitar 2020-2021, votarea modelului de contract respectând procedurile legale de consultare la data la care a fost prezentat, fiind făcut cunoscut studenților reprezentanți din Senat și întregii comunități academice cu circa două săptămâni înaintea votului.
    
Universitatea Națională de Arte din București se dezice de orice alte interpretări distorsionate sau tendențioase și rămâne deschisă la un dialog constructiv.”