Uniunea Europeană trimite măști medicale României
1,5 milioane de măști medicale din partea UE vor fi distribuite in zilele urmatoare, unui număr de 17 state membre (inclusiv României) pentru a proteja cadrele medicale împotriva SARS-CoV-2, transmite RRA.
Această livrare din partea UE face parte dintr-o nouă achiziție de 10 milioane de măști, finanțată de Comisie, în cadrul Instrumentului pentru sprijin de urgență, cu scopul de a oferi ajutor direct statelor membre pentru a atenua consecințele imediate ale pandemiei și pentru a anticipa nevoile legate de relaxarea restricțiilor și de redresarea economică.